Pe 8 aprilie, dincolo de eclipsa solară totală, cei care se vor uita pe cer au șanse să vadă și „cometa diavolului”. Cu numele oficial 12P/Pons-Brooks, cometa a primit denumirea neobișnuită atunci când a suferit o explozie de praf și gaze. Evenimentul a avut loc în iulie 2023.
„Cometa diavolului” va fi vizibilă în timpul eclipsei solare. Ce dimensiune fantastică are
„Cometa diavolului” va fi vizibilă în timpul eclipsei solare ce va avea loc pe 8 aprilie și va putea fi admirată în zone din America de Nord și America de Sud.
În timpul eclipsei, cometa ar putea deveni vizibilă cu ochiul liber, potrivit USA Today.
Cei din emisfera nordică ar putea avea oportunitatea unică de a vedea cometa. Aceasta e recunoscută pentru erupțiile periodice de praf și gaze.
„Cometa diavolului” va fi vizibilă în timpul eclipsei solare
12P/Pons-Brooks a fost numită oficial după cei 2 astronomi care au observat-o inițial. Aceștia au fost Jean-Louis Pons, din Franța, la începutul secolului 19, și William Robert Brooks, ce a văzut-o în 1883.
Înainte de aceste descoperiri, cometa a fost observată inițial chiar de către astronomii chinezi, în anii 1300. Acum, „cometa diavolului” va fi vizibilă în timpul eclipsei solare de pe 8 aprilie 2024.
Cometa a avut parte de mai multe erupții pe măsură ce s-a apropiat de Soare. Cometele sunt create din gheață și praf. Pot fi recunoscute ușor, datorită cozilor lungi, ce sunt generate pe măsură ce cometele se apropie de Soare și devin mai fierbinți, potrivit NASA.
Temperatura ridicată a Soarelui duce la erupția gazelor și prafului, într-o coadă ce s-ar putea întinde pe milioane de kilometri.
„Cometa diavolului” are un aspect inedit, cu 2 coarne în coma (praful și gazele care acoperă nucleul), motiv pentru care a și fost poreclită așa, și va fi vizibilă pe 8 aprilie, în timpul eclipsei solare.
Află și care sunt avertismentele surprinzătoare ale autorităților înainte de eclipsa solară din aprilie 2024.
Pe măsură ce Soarele va fi blocat de Lună, pe cer vor fi vizibile numeroase planete și stele. Cometa va putea fi văzută cu ochiul liber în zonele în care e vizibilă și eclipsa solară.
Ce dimensiune are cometa 12P/Pons-Brooks
„Cometa diavolului” are o viteză orbitală de 7.19 km/s, ceea ce înseamnă că are o orbită mare, de 71.3 ani. Cometele care au orbite în jurul Soarelui cuprinse între 20 și 200 de ani sunt considerate comete de tip Halley, potrivit Agenției Spațiale Europene.
Astfel, „cometa diavolului” va fi vizibilă în 2024, într-un eveniment unic în viață. Pe 21 aprilie, cometa se va apropia cel mai mult de Soare, așa că e posibil să poată fi văzută cu ochiul liber și în apropierea acelei date.
Cometa are o dimensiune de aprope 3 ori mai mare decât cel mai înalt munte de pe Pământ, Everest. Acest vârf are o înălțime de 8.849 de metri. Potrivit unui studiu din 2020, experții au estimat că această cometă are un diametru de aproximativ 17 kilometri.
În acest moment, cometa e vizibilă cu binoclu sau telescop în primele ore ale serii, în partea de nord-vest a cerului, potrivit NASA. Cei din emisfera nordică pot să o urmărească prin intermediul acestor unelte, pe măsură ce se apropie de Soare. După 21 aprilie, cometa va fi mai dificil de depistat.