Care este cel mai prețios metal din lume. Costă de 5 ori mai mult decât aurul

Publicat: 10 august 2022, 8:39
Reclamă

Începutul de an în forță al paladiului pălește în comparație cu metalul său frate, mai puțin cunoscut, dar mult mai scump - rodiu. Este, practic, cel mai prețios metal din lume. Și există motive pentru asta.

Rodiul este folosit în principal în autocatalizatori. De cinci ori mai costisitor decât aurul, rodiul s-a apreciat cu 31% la începutul acestui an, atingând cel mai mare nivel din 2008. Reguli mai stricte privind emisiile au alimentat o creștere pe mai mulți ani, explică experții. Și există și speculații că și investitorii intervin, pariind că prețurile vor atinge noi recorduri, scriu cei de la Bloomberg Quint.

Prețul rodiul a crescut de 12 ori în ultimii patru ani, depășind cu mult toate mărfurile principale. Iar asta datorită cererii în creștere din sectorul auto. La fel ca paladiul, metalul este extras ca produs secundar al platinei și nichelului. Dar este o piață mult mai mică și, prin urmare, susceptibilă de schimbări mari de preț atunci când cererea sau oferta se schimbă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Care este cel mai prețios metal din lume

„Rodiul este supus unei volatilități nebunești”, a spus Anton Berlin, șeful analizei și dezvoltării pieței la MMC Norilsk Nickel PJSC din Rusia, care extrage aproximativ 10% din tot rodiul. Livrările sunt în cantități mici. Iar speculatorii au intensificat cumpărarea de metal după ce marii giganți industriali și-au asigurat volume la sfârșitul anului trecut, a spus el. Mulți care se întreabă care este cel mai prețios metal din lume, dar puțini ar ghici că e vorba de rodiu.

În ianuarie, într-o singură zi, rodiul a ajuns la 7.925 de dolari uncia, potrivit Johnson Matthey Plc. Câștigul celor care au pariat pe rodiu a venit și după ce investitorii s-au orientat către metale prețioase. Este un efect direct al tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au împins paladiul în sus cu aproximativ 9%.

Reclamă
Reclamă

„Principalul motor la începutul lunii ianuarie a fost cererea din Asia. Care ar putea fi legată de autovehicule”, a declarat Andreas Daniel, comerciant la rafinatorul Heraeus Holding GmbH. „Cumpărarea a declanșat mai multe achiziții în lanț și pe o piață nereglementată efectul a fost masiv. O mișcare a prețului care se observă poate la fiecare 10 ani”, a explicat el. În discuția despre care este cel mai prețios metal din lume, rodiul se află pe prima poziție.

Deși scăderile de preț sunt posibile în acest an, rodiul ar putea depăși recordul de 10.100 de dolari stabilit în 2008. Cel puțin asta crede Afshin Nabavi, șeful de tranzacționare la rafinatorul MKS PAMP Group din Elveția.

Nu se poate investi ușor în rodiu, deși este un metal prețios

Cu toate acestea, acele prețuri ridicate din urmă cu un deceniu i-au determinat pe producătorii de autocatalizatori să treacă la platină și paladiu, care sunt, de asemenea, folosite pentru curățarea emisiilor. Atunci când vine vorba care este cel mai prețios metal din lume, rodiul conduce detașat.

În plus, mult mai greu să investești în rodiu decât în ​​alte metale prețioase. Nu este tranzacționat la burse, iar piața de lingouri sau monede este mică. Cel puțin în comparație cu aurul sau argintul. În plus, majoritatea ofertelor sunt între furnizori și utilizatori industriali. Producția globală este egală cu puțin mai mult de a 10-a parte din producția de platină sau paladiu.

Rodiul este un metal de tranziție rar, din grupa platinei. Are o culoare alb-argintie și o duritate ridicată. El se găsește în minereurile de platină. Rodiul se folosește ca element de aliere în aliajele de platină și drept catalizator.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Jocul Clair Obscur: Expedition 33, care a câștigat Jocul Anului la The Game Awards 2025
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
Blocul celebru din Whittier, Alaska, orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc
Fun
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
2
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
3
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
5
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
PARTENERI
×