Bacterii cu gene rezistente la antibiotice au fost descoperite în Antarctica. De ce sunt îngrijorați experții

Publicat: 5 iunie 2022, 7:23
Reclamă

Potrivit unui studiu recent, bacteriile din Antarctica par să aibă gene care le oferă rezistență naturală la antibiotice. Acestea au capacitatea de a se răspândi în regiunile polate, potrivit experților din Chile.

Andres Marcoleta, cercetător în cadrul Universității din Chile, a condus studiul, publicat în jurnalul Science of the Total Environment, scrie Reuters. 

Potrivit lui Marcoleta, aceste „superputeri” care au evoluat pentru a rezista la condiții extreme au fost descoperite în fragmente mobile de ADN. Acestea pot fi transferate ușor altor bacterii. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Bacterii cu gene rezistente la antibiotice au fost descoperite în Antarctica

”Ştim că solurile din Peninsula Antarctică, una dintre regiunile polare cele mai afectate de topirea gheţii, găzduieşte o mare varietate de bacterii”, a spus Marcoleta, scrie AGERPRES. ”Şi că unele dintre acestea constituie o sursă potenţială de gene ancestrale care conferă rezistenţă la antibiotice”.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chile au colectat mai multe mostre din Peninsula Antarctică. Mostrele cu ajutorul cărora au fost descoperite Bacterii cu gene rezistente la antibiotice au fost adunate în perioada 2017-2019.

Reclamă
Reclamă

”Merită să ne punem întrebarea dacă schimbările climatice ar putea avea un impact asupra apariţiei bolilor infecţioase”, a spus Marcoleta.

”Într-un scenariu posibil, aceste gene ar putea părăsi acest rezervor şi promova apariţia şi proliferarea bolilor infecţioase,” a continuat expertul. 

Află care e a treia cea mai comună cauză a morții la nivel global.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că bacteriile Pseudomonas nu sunt patogene. Acestea reprezintă unul dintre grupurile predominante de bacterii din Peninsula Antarctică.

Bacteriile pot fi o sursă de ”gene rezistente”, care nu sunt anihilate de dezinfectanţi obişnuiţi. Printre aceștia se numără cuprul, clorul sau amoniul cuaternar.

Cu toate acestea, celălalt fel de bacterii pe care l-au analizat, Polaromonas, are ”potenţialul de a inactiva antibioticele de tipul beta-lactamice, care sunt esenţiale pentru tratamentul diferitelor infecţii”, a spus Marcoleta despre aceste bacterii cu gene rezistente la antibiotice. 

Virusuri antice de 15.000 de ani au fost descoperite în ghețarii care se topesc

Dincolo de aceste bacterii descoperite recent, în urmă cu doar câteva luni, experții au găsit virusuri antice de 15.000 de ani, în ghețarii care se topesc.

În ultimii ani, mai multe forme de viață antice au reapărut din cauza topirii ghețarilor din lume. Unele exemplare, precum rinocerul lânos sau mamutul, reprezintă specii care au dispărut și care nu pot reveni la viață. Altele îngrijorează experții. Acum, specialiștii au găsit și bacterii cu gene rezistente la antibiotice, în Antarctica. 

Nu toate creaturile care sunt descoperite în ghețari sunt moarte, scrie Science Alert. Mușchi vechi de secole, descoperit în gheață, a fost readus la viață în laborator. Același lucru s-a întâmplat și în cazul unor viermi cilindrici vechi de 750.000 de ani. 

Acum, experții au găsit virusuri vechi de 15.000 de ani, în ghețarii care se topesc în Tibet. Acestea sunt diferite de orice tip de virus descoperit până acum.

Cu ajutorul unor noi metode ce permit sterilizarea mostrelor de gheață, experții vor să înțeleagă ce se ascunde în ghețari. În noua cercetare, echipa a găsit mai multe tipuri de virusuri de 15.000 de ani, în ghețarul Guliya, în Platoul Tibetan.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
O femei arheolog care descoperă rămășițele unei țestoase care au fost descoperite în Pompeii
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Descoperirea care poate rescrie istoria umană. Ce tehnologie preistorică au găsit experții
Cercetator care studiaza vas petri, cu roșu, similară cu una dintre cele mai periculoase bacterii din lume
Una dintre cele mai periculoase bacterii din lume ar putea avea un efect de vindecare surprinzător. Ce poate face
Una dintre cele mai periculoase bacterii din lume ar putea avea un efect de vindecare surprinzător. Ce poate face
Telescop imens, pe fundal de apus, similar cu Sky Eye, cu ajutorul căruia China susține că ar fi detectat semnale de la civilizații extraterestre
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
Telescopul care „vede lucruri invizibile” a descoperit obiecte misterioase în spațiu. Ce a putut detecta
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×