Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial. Cum i-ar fi salvat viața lui Yuri Gagarin

Povestea lui Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial, a devenit cunoscută la nivel mondial, după decesul său din anul 1967. 

Publicat: 12 martie 2022, 7:43 / Actualizat: 11 martie 2022, 17:35

Vladimir Komarov a devenit cunoscut în întreaga lume în urma decesului său din 1967, ce a avut loc în perioada în care URSS și SUA erau prinse într-o cursă către spațiu. Komarov, potrivit cărții Starman, de Jamie Doran și Piers Bizony, ar fi știut că există un risc mare să își piardă viața, chiar înainte să părăsească Pământul.

Komarov a devenit primul om care a murit într-un zbor spațial, la drumul său de întoarcere înapoi pe Pământ, potrivit NPR

Potrivit mai multor surse, ce nu au fost confirmate oficial, Komarov ar fi acceptat să zboare în spațiu deși știa riscul la care se expune, pentru a se asigura că Yuri Gagarin nu îi va lua locul în misiunea fatală. 

Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial

Potrivit cărții Starman, Vladimir Kamarov și Yuri Gagarin, primul om care a ajuns în spațiu, ar fi fost prieteni. În anul 1967, ambii au fost repartizați pentru o misiune de orbitare a Pământului. Autorii cărții susțin că amândoi știau că există probleme serioase în cazul capsulei de întoarcere. Rusia e acuzată că a folosit „bomba cu vid” în Ucraina.

În cartea Starman, autorii susțin că astronautul Komarov le-ar fi spus apropiaților că probabil va muri în misiune, scrie NPR. Bărbatul ar fi decis să zboare în spațiu, însă, pentru a se asigura că Gagarin nu va muri. În cazul în care Komarov nu ar fi putut zbura, Gagarin i-ar fi luat locul. 

Vezi mai multe imagini cu Vladimir Komarov în GALERIA FOTO

Vladimir Komarov a murit în anul 1967 / Profimedia Images

Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial, s-a aflat la bordul capsulei Soyuz 1 în 1967. Misiunea făcea parte din planul lui Leonid Brejnev ca două nave sovietice să se întâlnească în spațiu, pentru a marca cea de-a 50-a aniversare a Revoluției din 1917. 

Yuri Gagarin era deja cunoscut în întreaga lume, după ce a devenit primul om în spațiu. Acesta ar fi inspectat Soyuz 1 alături de o echip și ar fi găsit 203 de probleme structurale. În plus, Gagarin ar fi sugerat ca misiunea să fie amânată. 

Starman susține că Gagarin ar fi scris un memo despre situație, pe care i l-ar fi dat lui Venyamin Russayev. Russayev e una dintre sursele Starman. Acest memo ar fi fost ignorat de autoritățile sovietice.

În plus, Venyamin Russayev susține că s-a întâlnit cu Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial, înainte de misiunea fatală. Acesta i-ar fi spus atunci „Nu mă voi întoarce din acest zbor”, scrie NPR. 

Vladimir Komarov a murit în anul 1967

Întrebat de ce nu refuză misiunea, Kamarov ar fi recunoscut că Gagarin i-ar fi luat locul în acest caz. „Dacă nu zbor eu, vor trimite pilot care mă va înlocui,” ar fi susținut Kamarov.

Soyuz 1 a fost lansată pe 23 aprilie 1967, cu Vladimir Komarov la bord. Atunci când capsula a început să orbiteze în jurul Pământului, au apărut primele defecțiuni, potrivit NPR. Printre acestea s-au numărat antenele care nu s-au deschis complet și navigarea îngreunată. Cea de-a doua lansare, programată pentru ziua următoare, a fost amânată. 

În timp ce Vladimir Komarov, primul om care a murit într-un zbor spațial, se afla în capsulă, agenții speciali din SUA ascultau transmisiunea. Agenția de Securitate Națională SUA avea o bază din Istanbul, ce a putut capta semnalul. 

Potrivit Starman, agenții americani l-ar fi auzit pe Komarov spunându-le oficialilor din URSS că știe că va muri. Elon Musk a promis că va salva SSI după ce Rusia a sugerat că o va lasă să cadă din orbită.

Atunci când capsula a început să coboare spre Pământ, parașuta vehiculului nu s-a desfăcut. Când Komarov a aflat acest lucru, se pare că agenții americani l-au auzit „urlând de furie în timp ce pica spre moartea sa”, scrie NPR. 

Cartea Starman a inclus mai multe surse, atât din fostul URSS, cât și din cadrul Agenției de Securitate Naționale SUA. Nu toate detaliile incluse în publicație au fost confirmate oficial, însă.

Te-ar mai putea interesa și
Fun

O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”

O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera de artă”

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer

SpaceX a realizat un nou test Starship. De ce nu a mai putut fi prinsă racheta din aer
Fun

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală

NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
Recomandările useIt.ro
1
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Metoda de încărcare care protejează bateria telefonului. Cei mai mulți utilizatori nu folosesc acest truc
Experții au dezvăluit metoda de încărcare care protejează bateria telefonului pe termen lung, dar pe care puțini utilizatori o folosesc. Atunci când vine vorba de utilizarea telefonului, protejarea bateriei e unul dintre cele mai...
2
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura
Te-ai întrebat care e temperatura ideală pentru centrala termică? Experții au dezvăluit trucuri de încălzire pe care le poți folosi pentru a nu-ți încărca factura. Descoperirea soluțiilor simple pentru reducerea costurilor la încălzire poate...
3
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Cele mai folosite parole în 2024. Hackerii le pot sparge în mai puțin de 1 secundă
Ca în fiecare an, au fost dezvăluite cele mai folosite parole în 2024, care pun conturile în pericol pentru că sunt atât de ușor de spart.  În fiecare an, zeci de milioane de conturi...
4
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Când va fi „pensionat” Windows 10. După această dată, utilizatorii trebuie să plătească în plus pentru a folosi sistemul de operare Microsoft
Microsoft a dezvăluit când va fi „pensionat” Windows 10, fosta varianta a sistemului de operare, care e instalată pe peste 1 miliard de dispozitive.  Momentul în care Windows 10 nu va mai primi actualizări...
5
Fun
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului care s-a întors de pe Stația Spațială Internațională. Agenția încă nu a dezvăluit cauza reală
NASA încă cercetează motivul spitalizării astronautului după ce acesta s-a întors pe Pământ de pe Stația Spațială Internațională. Luna trecută, 3 astronauți NASA și un cosmonaut din Rusia au ajuns la un spital din...
PARTENERI