O navă scufundată în urmă cu 80 de ani a fost descoperită. Unde și-au pierdut viața cele 1.000 de persoane aflate la bord

Publicat: 25 aprilie 2023, 7:23
Reclamă

Un vas de comerț din Japonia s-a scufundat în Al Doilea Război Mondial, în timp ce transporta 1.000 de prizonieri de război. Incidentul a marcat cel mai mare număr de vieți pierdut pe mare din istoria Australiei.

Acum, nava a fost descoperită pe coasta insulei Luzon, din Filippine. Ea se afla la o adâncime de peste 4.000 de metri, scrie CNN.

Vestea a fost confirmată de Richard Marles, viceprim-ministrul Australiei, ce a publicat și un video cu epava.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O navă scufundată în urmă cu 80 de ani a fost descoperită

Epava unei nave japoneze torpilate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu peste 1.000 de persoane la bord, majoritatea prizonieri australieni, a fost găsită în largul coastelor Filipinelor. Vestea a fost anunțat de Silentworld Foundation, o societate de arheologie subacvatică, notează AFP, scrie AGERPRES. 

Cargoul mixt Montevideo Maru a fost scufundat la 1 iulie 1942 de submarinul american USS Sturgeon. Echipajul submarinului nu ştia că transporta prizonieri de război aliaţi spre insula chineză Hainan. Aceasta era ocupată de armata japoneză. Acum, o navă scufundată în urmă cu 80 de ani a fost desscoperită.

Reclamă
Reclamă

Potrivit Silentworld Foundation, aproximativ 1.060 de persoane de 14 naţionalităţi au murit. Printre acestea se numărau 979 de australieni capturaţi în timpul bătăliei de la Rabaul, în Noua Guinee. Dintre ei, cel puţin 850 erau soldaţi.

Epava a fost găsită pe 18 aprilie la o adâncime de peste 4.000 de metri în Marea Chinei de Sud. Se afla la 110 kilometri de insula filipineză Luzon. Epava a fost identificată după 12 zile de cercetări. La expediție a fost folosită o dronă subacvatică echipată cu sonar.

Recent, o navă a fost descoperită într-o stare inedită pe fundul unui lac.

A fost nevoie de mai mult de cinci ani pentru a planifica misiunea pentru a găsi o navă scufundată în urmă cu 80 de ani. Locația ei a rămas un mister timp de aproape 81 de ani, potrivit Silentworld Foundation.

1.060 de persoane și-ai pierdut viața la bordul Montevideo Maru

„Locul de odihnă al sufletelor pierdute de pe Montevideo Maru a fost găsit în sfârşit,” a declarat premierul australian Anthony Albanese. „Sperăm ca ştirile de astăzi să aducă o oarecare mângâiere celor apropiaţi care au aşteptat atât de mult.”

Acest naufragiu rămâne una dintre cele mai mari tragedii maritime din istoria Australiei.

„Descoperirea vasului Montevideo Maru închide un capitol teribil din istoria militară şi maritimă a Australiei,” a declarat directorul Silentworld, John Mullen. Silentworld a desfăşurat cercetările cu compania olandeză Fugro, specializată în sondaje în marea liberă. Pentru a descoperi o navă scufundată în urmă cu 80 de ani a fost nevoie și de ajutorul armatei australiene. 

Vezi și imagini nemaivăzute cu Titanicul au fost dezvăluite publicului recent.

Silentworld Foundation a precizat că epava Montevideo Maru, care se află la o adâncime mai mare decât cea a Titanicului, nu va fi deranjată. Niciun obiect sau rămăşiţe umane nu vor fi aduse la suprafaţă. Decizia a fost luată din respect pentru familiile victimelor.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Mașină Tesla roșie pe drum. Unii proprietari Tesla își îun copiii în fața mașinilor
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
Un veteran de 98 de ani a distrus o mașină Tesla cu un tanc. Ce mesaj a vrut să îi transmită lui Elon Musk
Modelul Blue Ghost, în timp ce a ajuns cu succes pe Lună, în martie 2025
Misiunea Blue Ghost s-a încheiat cu succes. Ce rol important a avut sonda privată
Misiunea Blue Ghost s-a încheiat cu succes. Ce rol important a avut sonda privată
Modelul Blue Ghost, în timp ce a ajuns cu succes pe Lună, în martie 2025
Modulul Blue Ghost a ajuns cu succes pe Lună. De ce e atât de importantă aselenizarea
Modulul Blue Ghost a ajuns cu succes pe Lună. De ce e atât de importantă aselenizarea
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
2
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
3
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
5
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
PARTENERI
×