La lansarea Galaxy S24, ce a avut loc în ianuarie 2024, Samsung a dezvăluit noua serie de telefoane cu Galaxy AI. Acesta e primul sistem cu inteligență artificială al companiei. Sistemul e menit să ofere o experiență mai complexă și mai ușoară pentru utilizatori.
Samsung ar lansa o „baterie AI”. Când ar ajunge opțiunea inedită pe piață
Potrivit celor mai recente rapoarte, Samsung ar lansa o „baterie AI”, opțiune ce ar ajunge pe piață înainte de mult așteptata lansare a seriei Galaxy 25.
Se pare că Samsung nu vrea să se oprească acolo atunci când vine vorba de integrarea AI în produsele sale, scrie WCCFTech.
Galaxy AI s-a dovedit a fi un succes și a fost integrat și în serii mai vechi de smartphone-uri, precum Galaxy S23.
Samsung ar lansa o „baterie AI”
Cu ajutorul Galaxy AI, Samsung a reușit să ocupe iar prima poziție și să devină cel mai mare vânzător de smartphone-uri în primul trimestru din 2024. Astfel, și-a devansat competitorul principal, Apple.
Acum, noi rapoarte susțin că Samsung ar lansa o „baterie AI”. Seria Galaxy S25 va fi lansată la începutul anului viitor, potrivit zvonurilor. Dar se pare că gigantul tech din Coreea de Sud are de gând să lanseze opțiunea bateriei AI înainte de dezvăluirea S25.
Galaxy AI e un sistem care folosește inteligența artificială pentru a prelua anumite sarcini. Printre acestea se numără traducerile în timp real, un nou mod de a căuta pe Google și noi opțiuni de editare a imaginilor.
Noile zvonuri susțin că Galaxy Z Flip 6 va fi primul dispozitiv Samsung ce va primi bateria AI. Ca urmare, bateria sa va fi mai eficientă și va dura cu până la 30 de minute mai mult.
Dispozitivele Samsung pliabile sub formă de telefoane cu clapetă au fost livrate până acum cu baterii mai puțin performante. Galaxy Z Flip 5, lansat anul trecut, avea o baterie de 3.700 mAh. Ceea ce e de așteptat, dată fiind forma și lipsa de spațiu din telefonul pliabil.
Dar mulți consumatori vor baterii mai performante. Samsung ar lansa o „baterie AI”, o nouă opțiune cu inteligență artificială, pentru a rezolva această problemă.
Galaxy Z Flip 6 ar fi lansat cu Battery AI
Se pare că Samsung a decis să introducă opțiunea Battery AI în Galaxy Z Flip 6. Cu această nouă opțiune cu inteligență artificială, bateria ar rezista cu 30 de minute mai mult. Potrivit zvonurilor, Galaxy Z Flip 6 va fi lansat în acest an, alături de Galaxy Z Fold 6.
Se pare că Samsung va aduce pe piață 2 opțiuni. Una dotată cu Exynos 2400 și cealaltă cu Snapdragon 8 Gen 3.
Interesant e faptul că Samsung ar lansa o „baterie AI” pentru modelul Flip 6. Dar nu și pentru Galaxy Z Fold 6. E posibil ca această decizie să fi fost dictată de faptul că dispozitivul mai mic are o nevoie mai mare de o astfel de funcție.
Compania Xiaomi pregătește lansarea propriilor smartphone-uri pliabile în următoarele luni.
Potrivit zvonurilor, Battery AI ar ajunge și pe seria Galaxy S25. Aceasta ar fi lansată la începutul anului viitor, deși Samsung încă nu a confirmat informațiile neoficiale.