În urmă cu 50 de ani, pe 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a devenit primul și singurul român până acum care a ajuns în spațiu. Reușita sa ar putea avea loc din nou, poate chiar în anul 2024, în urma unei colaborări cu SpaceX.
Un român ar putea ajunge în spațiu după 50 de ani. România anunță o colaborare cu SpaceX
În urma unei colaborări recente, un român ar putea ajunge în spațiu chiar în acest an, la 50 de ani de când s-a întâmplat acest lucru pentru prima și singura dată.
România poate trimite, în mai puţin de şase luni, cu SpaceX, un român în spaţiu, după 50 de ani.
Acest lucru s-ar întâmpla dacă luăm această decizie la nivel naţional, a declarat Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în deschiderea celui mai mare festival de tehnologie şi inovaţie din Europa Centrală şi de Est, Bucharest Tech Week, scrie AGERPRES.
Un român ar putea ajunge în spațiu după 50 de ani
„Eram la Barcelona, acum câteva luni, şi trei dintre directorii de top ai SpaceX m-au întrebat ce mai face colegul meu, Octavian Lupu. Mi s-a părut puţin ciudat să aud liderul unei companii ca SpaceX vorbind despre un funcţionar public din România. Eu petrec în medie două – trei ore pe săptămână cu domnul Lupu. Și discutăm despre cum România va juca un rol important în regiune, în explorarea spaţiului. Şi nu e o glumă… Acum două săptămâni, directorul Space Humanflights de la SpaceX, Michael Altehofen, a stat două ore într-un „call” cu noi,” a dezvăluit Popescu.
„Ne-a spus că, în mai puţin de şase luni, dacă luăm această decizie la nivel naţional, România poate trimite cu SpaceX un român în spaţiu, după 50 de ani,” a dezvăluit Popescu. Astfel, un român ar putea ajunge în spațiu cu o rachetă SpaceX.
„Astăzi, ANCOM este o instituţie care, printr-un proiect desfăşurat tot cu SpaceX, printr-un proiect de colaborare, a pus România pe harta lumii. Ca fiind singura ţară din lume care are un astfel de parteneriat cu o asemenea companie. Un parteneriat care va duce la nişte rezultate şi nişte schimbări majore. În tot ceea ce înseamnă politica de comunicaţii în spaţiu. La nivel global. Vă spun aceste lucruri pentru că am certitudinea de 100% că nimănui de aici, din mediul privat românesc, nu i-a trecut asta prin cap. Lucrurile astea nu prea se cunosc”, a afirmat Popescu.
Reprezentantul ANCOM s-a arătat optimist în ceea ce priveşte dezvoltarea. A arătat că România se află în faţa unei schimbări. În cadrul acestei transformări, un român ar putea ajunge în spațiu.
România e singura țară care are parteneriat cu SpaceX, susține reprezentantul ANCOM
„Am îmbătrânit auzind atât de multe poveşti despre cum lucrurile nu merg în România. Cum lucrurile nu funcţionează în România. Cum trebuie să facem şi cum trebuie să colaborăm cu mediul privat etc. Astăzi, îmi dau seama că suntem totuşi departe şi nu doar că suntem departe. Îmi dau seama că suntem în faţa unei schimbări,” a continuat Popescu.
„Dacă ar fi să fac o comparaţie, în faţa unui val pentru cei care fac sau aţi făcut surfing, spun cu toată certitudinea că o să-l încălecăm în toată splendoarea lui. Vin dintr-o instituţie despre care nu ştiu câte lucruri cunoaşteţi. Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii. Poate pare plictisitor acest titlu pentru dumneavoastră. Dar vă asigur că, în ciuda imaginii aşa uşor învechite, vă asigur că ANCOM face lucruri foarte cool. Și nu folosesc „Cool” ca fiind un clişeu”, a susţinut Popescu, ce a vorbit despre cum un român ar putea ajunge din nou în spațiu.
Ediţia din acest an a Bucharest Tech Week a debutat pe 10 iunie în Capitală. Timp de şase zile vor fi organizate cinci conferinţe specializate pe industrii semnificative din zona tech.
Săptămâna tehnologiei se va încheia cu cea mai mare expoziţie de tehnologie şi inovaţie din regiune. Aceasta e accesibilă gratuit publicului larg. Tech Expo va avea loc în weekendul 14-16 iunie, la Romexpo Pavilion B1.