O „mică bunicuță” riscă 10 ani de închisoare din cauza unei scrisori. Ce a scris în ea

Publicat: 15 iunie 2023, 13:54
Reclamă

Rosemary Penwarden, în vârstă de 64 de ani, a trimis o scrisoare către directorii unei companii de petrol. În aceasta, s-a prefăcut că e organizatorul unei conferințe de combustibili fosili și i-a anunțat că evenimentul a fost anulat.

În realitate, Rosemary protesta împotriva activității companiei și evenimentul nu fusese anulat, scrie The Guardian.

Din cauza acestei scrisori, femeia riscă până la 10 ani în închisoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

O „mică bunicuță” riscă 10 ani de închisoare din cauza unei scrisori

Rosemary susține că această scrisoare era un „protest satiric” și că a fost uimită de rezultatul trimiterii ei.

„Vreau să cred că am fost o amenințare la adresa acestei industrii. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, am 52 de kilograme, o înălțime de 1.6 metri și am 64 de ani,” a declarat Penwarden, ce s-a descris drept o „mică bunicuță”, ce riscă 10 ani de închisoare. „Sunt toate companiile astea mari care poluează întreaga planetă. Am simțit că e important să audă și din partea micilor bunicuțe.” 

Reclamă
Reclamă

În trecut, Rosemary a apărut în presă după ce și-a construit propria mașină electrică. Ea a recunoscut că a scris și trimis scrisoarea falsă. Avocatul ei, Ben Smith, susține că scrisoarea nu a fost intenționată să fie considerată autentică sau să îi înșele pe cei care o primeau. În schimb, Smith susține că avea un scop satific. 

„Am simțit că era un moment bun să fiu creativă și să încerc diferite moduri de comunicare cu oamenii din interior,” a declarat Penwarden. 

Vestea scrisorii trimisă de Penwarden, o „mică bunicuță” care riscă 10 ani de închisoare, a ajuns la biroul PEPANZ. Organizatorii au anunțat imediat delegații că evenimentul va avea loc. 

Un juriu din Dunedin, Noua Zeelandă, a găsit-o vinovată pe Rosemary de redactarea unui document fals și folosirea lui. În 2019, ea a trimis o scrisoare delegaților din industria petrolieră. Potrivit documentului fals, conferința anuală Petroleum Exploration and Production Association of New Zealand (PEPANZ) era amânată. 

Penwarden își va primi sentința pe 8 septembrie și poate primi o condamnare de până la 10 ani de închisoare. 

Femeia a trimis scrisoarea cu mai puțin de o săptămână înainte de conferință

Penwarden a folosit simboluri PEPANZ în scrisoarea pe care a trimis-o pe email, de pe adresa conferencepepanz @ gmail.com. 

În timp ce introducerea e formală, ultimul paragraf din scrisoare conține mai multe fraze pe care Penwarden le-a descris drept satirice. 

„Suntem foarte îngrijorați de schimbările sociale și politice rapide care ne presează, scoase în evidență de faptul că mulți dintre copiii noștri se pregătesc să lipsească de la școală pentru a protesta în numele unui viitor mai sigur,” a scris o „mică bunicuță” în scrisoarea pentru care riscă 10 ani de închisoare. 

„În ciuda celor mai bune eforturi ale noastre de a menține secretul conferinței, activiștii au descoperit evenimentul din acest an și iar plănuiau să întrerupă,” a continuat Rosemary. „Dar există și o parte bună: nu vom fi acolo să ascultăm protestele lor.” 

Ultima parte a scrisorii a atras atenția dr. Andrew Long, din cadrul PGS Australia. Peste 7 luni, în iunie 2020, poliția a confiscat laptopul lui Penwarden și femeia a fost acuzată oficial.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Logo-ul companiei Apple, care e acum mai bogată decât unele țări, pe fațada unei clădiri
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Laptop deschis pe o masă albă, cu o plantă în stânga, cu Gmail pe ecran, pentru a ilustra emailul „neobișnuit” care îți poate goli contul bancar
Cum îți poți schimba adresa Gmail. Google a anunțat o funcție importantă
Cum îți poți schimba adresa Gmail. Google a anunțat o funcție importantă
Nori neobișnuiți deasupra unui câmp verde. Soluția controversată pentru încălzirea globală e geoingineria solară
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
Ce a cauzat „anul fără vară” în 1816. Milioane de oameni au murit din cauza schimbărilor globale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×