Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a redobândit titlul de cel mai bogat om de pe Pământ. Astfel, l-a întrecut pe Elon Musk, potrivit Indexului Miliardarilor creat de Bloomberg. În acest moment, Bezos are o avere fantastică.
Jeff Bezos l-a întrecut pe Elon Musk pentru a deveni cel mai bogat om din lume. Ce avere fantastică are fondatorul Amazon
Jeff Bezos l-a întrecut pe Elon Musk pentru a deveni iar cel mai bogat om din lume, după mai mulți ani în care topul a fost dominat de CEO-ul Tesla.
Nu e prima dată când Bezos ocupă prima poziție în top, potrivit CNN.
În ultimul an, Musk a pierdut aproximativ 31 de miliarde de dolari. În aceeași perioadă, averea lui Bezos a crescut cu 23 de miliarde de dolari.
Jeff Bezos l-a întrecut pe Elon Musk pentru a deveni cel mai bogat om din lume
În acest moment, averea fondatorului Amazon a atins pragul de 200 de miliarde de dolari. Musk a căzut pe locul 2, cu 198 de miliarde de dolari, în urma scăderii valorii acțiunilor Tesla, cu 7%.
Jeff Bezos l-a întrecut acum pe Elon Musk după ce CEO-ul Tesla a redobândit titlul în mai 2023 de la CEO-ul LVMH Bernard Arnault. Acesta conduce unul dintre cele mai mari conglomerate din lume, ce include brand-uri precum Louis Vuitton, Dior și Celine.
Musk, Bezos și Arnault au fost în competiție pentru primul loc în ultimele luni. Arnault a deținut titlul de cel mai bogat om din lume în urma unei creșteri semnificative în sectorul produselor de lux, ce a dus la o valoare mai mare a acțiunilor LVMH.
La începutul acestui an, un judecător a decis că pachetul promis de Tesla lui Musk, în valoare de 50 de miliarde de dolari, nu e legal. Aceste compensații l-au ajutat pe Musk să devină cel mai bogat om din lume. În ultimele 12 luni, acțiunile Tesla au scăzut cu 24%.
Titlul de cel mai bogat om din lume schimbă apartenența la fiecare câteva luni, în funcție de performanța de pe piață. Chiar dacă Jeff Bezos l-a întrecut acum pe Elon Musk, CEO-ul Tesla și Arnault au amândoi averi extraordinare.
Din 2020 și până acum, averile cumulate din top 5 cei mai bogați oameni din lume au crescut cu 114%, la un total de 869 de miliarde de dolari.
Cum a ajuns Jeff Bezos unul dintre cei mai bogați oameni din lume
Până la 16 ani, Bezos și-a petrecut verile la casa bunicilor, din Texas. Bunicul lui l-a inspirat pe miliardar să învețe cât mai multe lucruri. Și că „e mai greu să fii om bun decât să fii deștept”, potrivit lui Bezos. El a urmat cursurile Universității Princeton, unde a studiat științe computaționale. După aceea, a pornit o companie numită Fitel.
Ulterior, a lucrat la fondul de investiții D.E. Shaw. El a devenit vicepreședintele companiei după doar 4 ani.
În 1994, Bezos a aflat că afacerile de pe Internet au crescut cu 2.300% într-un singur an. Ca urmare, a decis să profite de creștere.
Jeff Bezos a făcut o listă cu 20 de produse pe care le-ar putea vinde online. Într-un final, a decis să vândă cărți. De la această decizie, aproape 30 de ani mai târziu, Jeff Bezos l-a întrecut pe Elon Musk pentru a deveni iar cel mai bogat om din lume.
El și-a dat demisia de la D.E. Shaw și a fondat Amazon. A mers împreună cu soția sa în Texas, pentru a împrumuta o mașină de la tatăl lui, după care cei doi s-au mutat în Seattle.
Jeff Bezos a pornit Amazon.com într-un garaj. În primele zile ale companiei, ce acum are o valoare de 1.7 trilioane de dolari, un clopot răsună în birou de fiecare dată când cineva cumpăra un produs. În câteva săptămâni, Bezos și angajații lui au oprit clopotul, pentru că acesta suna prea des.
În prima lună de la lansare, Amazon vânduse deja cărți în cele 50 de state din SUA și 45 de țări diferite. Pe 15 mai 1997, Amazon a fost listată la bursă.