Cele mai vechi țări din lume. Ce state au fost fondate în urmă cu mii de ani

Publicat: 2 iulie 2023, 10:59
Reclamă

Deși numeroase țări au doar câteva sute de ani, oficial, altele au fost fondate în urmă cu mii de ani. În această perioadă, însă, au trecut prin numeroase schimbări, care au schimbat granițele și legile acelor teritorii. 

Unele dintre țări nu au o „zi de naștere” precisă, dar există dovezi care atestă existența unei forme de guvernământ, scrie USA Today. 

De exemplu, Egiptul a fost fondat în urmă cu mii de ani. Chiar și ala, Marea Britanie a recunoscut Egiptul ca țară abia în 1922, deși Califatul Fatimid a cucerit țara în 969. În funcție de criterii, toate aceste date pot fi considerate drept crea fondatoare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cele mai vechi țări din lume

Tot în cazul Egiptului, există și varianta în care fondarea sa e considerată formarea primei dinastii, în jurul anului 3.100 î.e.n. 

Află și care sunt cele mai fericite țări din lume în 2023.

Reclamă
Reclamă

Astfel, există mai multe criterii atunci când vine vorba de cele mai vechi țări. Iată care sunt cele mai vechi state, recunoscute de World Population Review, din punct de vedere al datei la care ar fi avut o formă de guvernământ oficială: 

  • Iran – 3200 î.e.n.
  • Egipt – 3100 î.e.n.
  • Vietnam – 2879 î.e.n.
  • Armenia – 2492 î.e.n.
  • Coreea de Nord – 2333 î.e.n.
  • China – 2070 î.e.n.
  • India – 2000 î.e.n.
  • Georgia – 1300 î.e.n.
  • Israel – 1300 î.e.n.
  • Sudan – 1070 î.e.n.
  • Afghanistan – 678 î.e.n.

Există, însă, și alte criterii pentru a determina cele mai vechi țări. Potrivit World Population review, cele mai vechi state în funcție de data la care au atins autosuveranitatea sunt: 

  • Japonia – 660 î.e.n.
  • China – 221 î.e.n.
  • San Marino – 301 e.n.
  • Franța – 843 e.n.
  • Austria – 976 e.n.
  • Danemarca – în jurul secolului 10 e.n.
  • Ungaria – 1001 e.n.
  • Portugalia – 1143 e.n.
  • Mongolia – 1206 e.n.
  • Thailanda – 1238 e.n.

Ce țară are cea mai veche constituție scrisă

Potrivit Statista, Magna Carta a fost scrisă în anul 1215. Mulți cred că aceasta e cea mai veche constituție din lume. Dar, portivit Parlamentului britanic, doar 4 din cele 63 de clauze din Magna Carta încă sunt oficiale. Ca urmare, alți experți cred că aceasta nu mai trebuie să fie considerată cea mai veche constituție din lume.

Află și care e cea mai pașnică țară din lume.

Există alți concurenți pentru acest titlu, unii dintre ei reprezentând cele mai vechi țări din lume. Iată care sunt cele mai vechi constituții din lume, ce încă sunt oficiale: 

  • San Marino – 1600
  • SUA – 1789
  • Norvegia – 1814
  • Olanda – 1815
  • Belgia – 1831
  • Noua Zeelandă – 1852
  • Argentina – 1853
  • Canada – 1867
  • Luxembourg – 1868
  • Tonga – 1875
  • Australia – 1901

Atunci când vine vorba de cele mai vechi state din lume, e important și contextul cultural. Multe dintre teritoriile de mii de ani și-au schimbat granițele, dar au elemente culturale comune. Astfel, titlul pentru cea mai veche țară e, în continuare, dezbătut, pentru că criteriile sunt importante în diferențierea lor. Multe dintre ele au fost imperii puternice în urmă cu mii de ani.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Jocul Clair Obscur: Expedition 33, care a câștigat Jocul Anului la The Game Awards 2025
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jocul Anului Clair Obscur: Expedition 33 a fost descalificat de la Indie Game Awards. De ce i-au fost retrase premiile câștigate
Jucător care se află în fața unui calculator, la birou, diferit față de Star Citizen, jocul controversat care a strâns 500 de milioane de dolari
Cele mai bune jocuri video din 2025. Ce titluri au impresionat fanii și experții
Cele mai bune jocuri video din 2025. Ce titluri au impresionat fanii și experții
Blocul celebru din Whittier, Alaska, orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc
Fun
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
2
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
3
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
4
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
5
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
PARTENERI
×