Atunci când vine vorba de smartphone-uri, acestea pot fi accesate de hackeri mult mai ușor decât cred cei mai mulți utilizatori. De cele mai multe ori, acest lucru se întâmplă fără ca utilizatorii să își dea seama că au acum un dispozitiv compromis.
Cum îți poate intra cineva în telefon, potrivit experților. Mulți utilizatori nu știu că e atât de simplu
Te-ai întrebat cum îți poate intra cineva în telefon? Există câteva metode prin care te expui acestui risc, fără să îți dai seama.
„La finalul zilei, orice dispozitiv poate fi atacat de hackeri”, a declarat Adi Sharabani, cofondatorul companiei de securitate mobilă Skycure, scrie NBC News.
În cazul în care un hacker nu poate prelua controlul total asupra telefonului tău, poate avea acces la date importante. Printre acestea se numără lista de contacte și datele financiare.
Cum îți poate intra cineva în telefon, potrivit experților
„E important să ne dăm seama că serviciile pe care smartphone-ul tău se bazează atrag atacatorii,” a declarat Alex McGeorge, expert în securitatea cibernetică din cadrul companiei Immunity.
De cele mai multe ori, hackerii accesează telefoanele fără ca utilizatorii să își dea seama. Consumatorii nu sunt singurii atacați. Prin intermediul smartphone-urilor, unii hackeri au încercat să atace și companii și agenții.
Iată unele dintre modurile în care îți poate intra cineva în telefon, de cele mai multe ori fără să îți dai seama:
Rețea WiFi publică
WiFi-ul din spațiile publice, precum cafenelele și aeroporturile, nu sunt sigure. Pot fi accesate ușor de hackeri, tocmai pentru a viza dispozitivele care se conectează la ele.
„Cineva care încearcă să îți acceseze email-ul, parola. Încearcă să aibă acces la toate contactele tale, cu cine te întâlnești, când și unde. Ești de acord? Așa că eu, în calitate de expert în securitate, niciodată nu risc,” a declarat Sharabani.
Trebuie să fii atent la mesajele pe care ți le dă dispozitivul atunci când te conectezi la o astfel de rețea. Pe iPhone, poate să apară un avertisment că identitatea serverului nu poate fi indentificată și dacă vrei să te conectezi în continuare. În ciuda acestui avertisment, „92% din oameni apasă pe Continuă pe acest ecran”, a continuat Sharabani.
Experții recomandă să eviți rețelele WiFi publice, mai ales din locurile foarte aglomerate, dacă vrei să îți protejezi dispozitivul.
Aplicații periculoase
Cu ajutorul aplicațiilor periculoase, îți poate intra cineva în telefon foarte ușor. Aplicațiile adaugă funcționalități la smartpone-uri, dar vin cu propriul risc legat de scurgere de date. Mai ales dacă sunt descărcate de pe site-uri care nu sunt oficial sau din mesajele primite. În locul unui magazin de aplicații precum App Store sau Google Play Store. Un bărbat și-a pierdut economiile de o viață din cauza unei astfel de aplicații.
„Ecosistemul aplicațiilor de pe telefoanele mobile e enorm. Nici Apple, nici Google nu pot verifica absolut fiecare aplicație din magazin. Ca să determine dacă sunt periculoase sau nu,” susține McGeorge.
Pentru a te apăra, McGeorge sugerează să limitezi numărul aplicațiilor pe care le instalezi. Atunci când o platformă periculoasă ajunge pe telefonul tău și îi permiți accesul la diferite funcții, îți poate infecta dispozitivul cu malware. Astfel, îți poate intra cineva în telefon fără să îți dai seama.
„Cu cât ai mai multe aplicații, cu atât crește riscul a ceea ce noi numim atacuri de suprafață asupra telefonului tău. Ceea ce înseamnă că sunt mai multe linii de cod. Așa că există o incidență mai mare să existe o problemă în acel cod,” a continuat McGeorge.