Pasagerii submersibilului Titan s-au stins din viață. Garda de coastă a SUA a postat un comunicat de presă

Publicat: 23 iunie 2023, 10:11
Reclamă

„Un câmp de resturi” a fost găsit de către un vehicul submarin care a fost controlat de la distanță. Câmpul  a fost sesizat în apropiere de epava Titanic. Se pare că printre resturi se aflau și cadrul de aterizare și un capac din partea din spate a submersimilului Titan.

Pasagerii submersibilului Titan s-au stins din viață

Fragmentele găsite în urma căutărilor duc la concluzii tragice pentru cei cinci membri ai echipajului care s-au aventurat în apropiere de epava Titanicului. Pasa de Coastă americană nu a putut face altceva decât să confirme decesul celor cinci membri ai echipajului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru a-și prezenta cele mai recente rapoarte, Pasa de Coastă a organizat o conferință de presă la Boston. Aici au fost prezentate condoleanțe familiilor celor cinci pasageri. „Câmpul de resturi” al submersibilului a fost găsit la aproximativ 480 de metri de prova Titanicului, scrie BBC.

Fragmentele sunt extrem de importante întrucât fac parte din elementele vitale ale submersibilului. Autoritățile sunt de părere că cei cinci pasageri s-au stins din viață în urma pierderii camerei de presiune. Autoritățile dela Paza de Coastă au reușit să reconstituie în întregime coca Titan cu ajutorul elementelor care au fost găsite.

Autoritățile sunt de părere că din cauza presiunii, submersibilul Titan a făcut implozie. Compania OceanGate a postat și ea un comunicat de presă prin care și-a prezentat regretul față de cele întâmplate.

Reclamă
Reclamă

„Președintele nostru Stockton Rush, Shazada Dawood și fiul Suleman Dawood, Hasim Harding și Paul-Henri Nargeolet și-au pierdut cel mai probabil viețile. Au fost niște bărbați extrem de curajoși, cu un spirit de aventurieri. Inimile noastre sunt alături de aceste suflete și de fiecare membru al familiilor lor”.

Regizorul filmului Titanic a comentat și el evenimentele întâmplate

James Cameron, regizorul filmului Titanic, a apărut în presă pentru a comenta evenimentele tragice. Acesta a bănuit încă de la început faptul că a avut loc o implozie. De altfel, regizorul nu s-a arătat deloc surprins la aflarea veștii tragice.

„Acești oameni sunt foarte serioși și sunt, de obicei, dispuși să pună bani mulți pentru a merge în aceste locuri interesante. Nu vreau să descurajez asta, dar cred că acum este o lecție pe care ar trebui să o învățăm.”

”Ideea este să vă asigurați că dacă veți intra într-un vehicul, fie că este o aeronavă, o ambarcațiune de suprafață sau un submersibil, că a trecut prin agenții de certificare”.

„Am un singur scenariu în minte, iar acela este legat de o implozie. Un eveniment de undă de șoc atât de puternic încât a eliminat de fapt un sistem care are propriul său vas sub presiune și propria sursă de alimentare a bateriei, care este transponderul pe care nava îl folosește pentru a urmări unde se află submarinul”.

Directorul filmului Titanic și-a exprimat la rândul său condoleanțele pentru familiile îndurerate.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Modelul Blue Ghost, în timp ce a ajuns cu succes pe Lună, în martie 2025
Misiunea Blue Ghost s-a încheiat cu succes. Ce rol important a avut sonda privată
Misiunea Blue Ghost s-a încheiat cu succes. Ce rol important a avut sonda privată
Modelul Blue Ghost, în timp ce a ajuns cu succes pe Lună, în martie 2025
Modulul Blue Ghost a ajuns cu succes pe Lună. De ce e atât de importantă aselenizarea
Modulul Blue Ghost a ajuns cu succes pe Lună. De ce e atât de importantă aselenizarea
Sonda solară Parker, cel mai rapid obiect, în fața Soarelui
Ce s-a întâmplat cu sonda solară Parker după ce a doborât un nou record. NASA a dezvăluit starea sa
Ce s-a întâmplat cu sonda solară Parker după ce a doborât un nou record. NASA a dezvăluit starea sa
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×