Japonia încearcă să reactiveze sonda de pe Lună. Ce obstacole au întâmpinat experții până acum

Publicat: 28 martie 2024, 16:59
Reclamă

Cu aselenizarea de la începutul acestui an, Japonia a făcut istoria drept una dintre puținele țări care au ajuns pe Lună. După aselenizare, sonda a întâmpinat mai multe probleme cu energia solară de care avea nevoie. 

Agenţia spaţială japoneză (JAXA) a anunţat că va încerca să reactiveze sonda selenară SLIM.

Aceasta e plasată în stare de hibernare de la începutul lunii martie, pe parcursul celei de-a doua nopţi petrecute pe Lună, după ce a supravieţuit celei dintâi, transmite AFP, scrie AGERPRES.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Japonia încearcă să reactiveze sonda de pe Lună

„Sperăm că va exista suficientă lumină solară pe celulele solare pentru a porni SLIM”, a declarat JAXA pe reţeaua X.

Agenția a precizat că echipele sale vor începe operaţiunile de reactivare a sondei, acum că Japonia încearcă să reactiveze sonda de pe Lună.

Reclamă
Reclamă

Agenţia a adăugat că nu se ştie deocamdată dacă SLIM va răspunde după ce a fost expusă la un frig extrem.

Modulul SLIM (Smart Lander for Investigating Moon) a reuşit o aselenizare cu un grad foarte ridicat de precizie la data de 20 ianuarie. Japonia a devenit astfel a cincea ţară care a reuşit o aselenizare controlată pe satelitul natural al Pământului. După SUA, URSS, China şi India.

Însă, din cauza unei probleme la motor în ultimele câteva zeci de metri de coborâre, SLIM a asolizat înclinat. Ceea ce a privat celulele sale fotovoltaice orientate spre vest de lumina Soarelui.

După o perioadă iniţială de inactivitate, sonda a fost reactivată la sfârşitul lunii februarie. După ce a supravieţuit unei perioade de două săptămâni de noapte pe Lună. Înainte de a fi plasată din nou în stare de hibernare, la începutul lunii martie.

SLIM a aselenizat într-un mic crater cu un diametru mai mic de 300 de metri, denumit Shioli. Înainte să fie dezactivat pentru prima dată, modulul a eliberat fără probleme cele două mini-rovere ale sale. Au fost construite pentru a realiza analize ale rocilor provenite din structura internă a Lunii (mantaua lunară), încă foarte puţin cunoscută de oamenii de ştiinţă. Acum, Japonia încearcă să reactiveze sonda de pe Lună.

Pe Lună se află 2 sonde spațiale în acest moment

O altă sondă spaţială, Odysseus, operată de compania americană Intuitive Machines, a reuşit să se plaseze la rândul ei pe Lună, în februarie.

A stabilit astfel o premieră pentru o companie privată. Însă tot într-o poziţie instabilă, fiind dezactivată definitiv, după cum a anunţat constructorul său. Compania sperase să o reactiveze după noaptea selenară.

Cu o poziţie oblică, sonda americană a fost plasată şi ea în stare de hibernare. Inginerii americani speră să o poată reactiva după noaptea lunară. Și Japonia încearcă să reactiveze sonda de pe Lună acum. 

Odysseus este sonda spaţială care a asolizat în cea mai sudică dintre regiunile Lunii cercetate până în prezent. Aceasta e o zonă care le interesează în mod deosebit pe marile puteri din sectorul spaţial. Întrucât deţine apă sub formă de gheaţă.

NASA doreşte să exploreze această regiune înainte să trimită astronauţi pe Lună în cadrul misiunilor sale Artemis.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Donald Trump, fotografiat în fața Casei Albe, în iulie 2019. Poartă un costum albastru închis, cravată în dungi și arată cu degetul la cameră
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Donald Trump a anunțat administratorul NASA interimar. De ce cred mulți că e o lovitură pentru Elon Musk
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
2
Grand Theft Auto V pe ecranul unui telefon, aflat pe o tastatură albă, de Mac, cu un controller Playstation lângă. Grand Theft Auto V e unul dintre cele mai vândute jocuri video
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
La mai bine de 18 luni de la ultima prezentare oficială a jocului Grand Theft Auto 6, Rockstar Games a dezvăluit noi imagini cu jocul mult așteptat.  Dezvoltatorul Rockstar Games le-a oferit fanilor o...
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
3
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
5
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
PARTENERI
×