Inundațiile bruște care au făcut mii de victime în Lidia au apărut în urma unui fenomen medicane. Acesta e un fenomen rar, dar foarte puternic. Experții se tem că acesta se poate intensifica într-o lume care se încălzește.
Ce e fenomenul medicane. Experții avertizează că poate afecta semnificativ Europa
Experții au dezvăluit ce e fenomenul medicane, care poate afecta semnificativ continentul european și în anul 2024.
Cuvântul e format din „mediteranean” și „uragan” (hurricane în engleză), scrie The Guardian.
Aceste fenomene par să se formeze într-o zonă din Marea Mediterană din nordul Africii.
Ce e fenomenul medicane
Inundaţiile fulgerătoare care au ucis mii de persoane în Libia la finalul 2023 s-au produs în urma unui „medicane”.
Medicane e un fenomen meteorologic rar, dar distructiv ce se identifică într-o lume în încălzire, relatează AFP, scrie AGERPRES.
Puţin cunoscut publicului larg, e utilizat în mod regulat de oamenii de ştiinţă şi de meteorologi. Acest termen derivă din cuvintele „mediteranean” şi „hurricane” („uragan”, în limba engleză).
Aceste fenomene „medicane” sunt similare uraganelor şi taifunurilor. Însă se pot forma deasupra apelor mai reci. În imaginile surprinse din satelit, ele pot arăta ca o masă turbionară de nori de furtună ce înconjoară centrul, aşa-numitul ochi.
Însă, aceste furtuni mediteraneene sunt în general mai mici şi mai puţin intense comparativ cu omoloagele lor tropicale. Și au mai puţin spaţiu pentru a se dezvolta.
Puterea lor maximă este în general echivalentă cu cea a unui uragan de categoria 1 pe scara Saffir-Simpson. Cu o intensitate de 119 până la 153 km/h. Ca urmare, experții cred că publicul trebuie să știe ce e fenomenul medicane, pentru a se pregăti de astfel de evenimente.
Fenomenele medicane aduc ploi abundente
Pe lângă vânturile violente care le însoţesc, aceste „medicane” aduc ploi abundente. Furtuna Daniel din 2023 a deversat până la 170 de milimetri de precipitaţii sub formă de ploaie în mai puţin de două zile în regiunea Cirenaica, în nordul Libiei. Acolo, ploile sunt foarte rare în acest sezon.
Fenomenele „medicane” tind să se formeze toamna când marea este caldă. De obicei au loc în vestul Mediteranei şi în regiunea situată între Marea Ionică şi coastele Africii de Nord, a explicat Suzanne Gray, profesoară la Departamentul de Meteorologie al Universităţii din Reading, Marea Britanie.
Un strat de aer mai rece provenind de la altitudini mai mari formează convecţii cu aerul mai cald ce se ridică din mare. Iar acestea converg în jurul unui centru de joasă presiune. Acest proces explică ce e fenomenul medicane și de ce poate fi periculos.
Aceste furtuni de tip „medicane” se formează, în medie, o dată până la de două ori pe an, a indicat Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA.
În timp ce uraganele se deplasează de la est la vest, „medicanele” tind să se deplaseze de la vest la est. Furtuna Daniel a lovit Bulgaria, Grecia şi Turcia înainte de a ajunge în Libia.
Trei „medicane” s-au produs în largul coastei Greciei între 2016 şi 2018. În timp ce în 2019 serviciile meteorologice spaniole au identificat un astfel de fenomen între Insulele Baleare şi coastele algeriene.