Animalul de temut pe care rudele oamenilor aveau curajul să îl vâneze. Ce „super-prădător” reușeau să doboare

În ciuda pericolului, această specie a fost vânată de omul de Neanderthal, înarmat doar cu sulițe din lemn, scrie Science.

Experții au descoperit un astfel de exemplar, ce a fost vânat în urmă cu 48.000 de ani.

Animalul de temut pe care rudele oamenilor aveau curajul să îl vâneze

Toracele unui leu a fost străpuns cu o suliţă din lemn, în urmă cu 48.000 de ani. Oamenii de ştiinţă au găsit dovada că Neanderthalienii ştiau, ca şi oamenii moderni, cum să vâneze acest prădător redutabil. E un semn al unei culturi sofisticate care depăşea simpla nevoie de a mânca, potrivit unui studiu, informează AFP, scrie AGERPRES. 

Scena s-a desfăşurat în proximitatea peşterii Siegsdorf din Bavaria (Germania). Acolo, experții au descoperit animalul de temut pe care rudele oamenilor aveau curajul să îl vâneze. Scheletul aproape complet al unui leu-de-peşteră, o subspecie de leu dispărută de pe Terra, a fost descoperit în 1985.

Mai multe dintre oasele sale, ce datează din urmă cu 48.000 de ani înaintea erei noastre, prezentau urme de tranşare. Acestea sugerau iniţial că felina a fost consumată după ce a fost găsită moartă de oamenii de Neanderthal. E o fostă linie umană care popula pe atunci Eurasia.

Însă noile analize au dezvăluit o plagă perforată în cutia toracică. E un detaliu ce corespunde cu impactul produs de o suliţă din lemn, afirmă autorii studiului publicat în revista Scientific Reports. Gradul de înclinare sugerează că arma a pătruns prin partea stângă a abdomenului şi a străpuns organele vitale ale animalului. 

Lovitura fatală prezintă aceleaşi caracteristici ca rănile descoperite la nivelul scheletelor de cervide. Despre acestea se ştie deja că au fost făcute de suliţele Neanderthalienilor. Astfel, aveau curajul să vâneze animalul de temut pe care îl și venerau. 

„Aceasta este cea mai timpurie dovadă directă a vânătorii unui super-prădător din istoria omenirii,” au scris autorii studiului. Talentele de vânători ale străvechilor noştri „verişori” erau deja documentate şi în cazul altor mari mamifere care dominau fauna în acea ultimă perioadă glaciară din Pleistocen (reni, bizoni, mamuţi).

Vânarea unui leu-de-peșteră era extrem de periculoasă 

Însă nu şi asupra unei prăzi atât de periculoase cum era un leu-de-peşteră. Era una dintre cele mai mari feline din toate timpurile.

„Vânarea unui leu este extrem de periculoasă şi contraintuitivă. În peisaj existau alte prăzi mult mai uşor de vânat,” a declarat Gabriele Russo de la Centrul de Paleontologie Senckenberg din cadrul Universităţii Tubingen, coordonatoarea studiului.

Depunerea unor eforturi atât de mari pentru a urmări un carnivor atât de mare depăşea sfera unei simple căutări de hrană, a adăugat ea. Acea acţiune sugerează dorinţa de a câştiga un avantaj asupra super-prădătorului. Acesta a fost un comportament atribuit până acum exclusiv lui Homo sapiens. Dar se pare că și omul de Neanderthal vâna animalul de temut pe care specia l-a și desenat pe pereții peșterilor. 

„Este, în general, un semn de putere legat de diverse recompense. Precum dobândirea unui statut social,” a explicat coordonatoarea studiului. Pentru străvechii vânători-culegători din specia noastră, leul-de-peşteră avea o valoare simbolică puternică. Aşa cum atestă reprezentările sale în picturi rupestre sau pe statuete gravate.

Acea „interacţiune” dintre Neanderthalieni şi felină arată, de asemenea, că oamenii străvechi erau „perfect adaptaţi la mediul lor”, a adăugat cercetătoarea.