Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo

Publicat: 28 septembrie 2026, 7:23 / Actualizat: 28 septembrie 2026, 17:19
Reclamă

Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va fi introdusă în joc în 2027. Aceasta se va alătura celor 3 dimensiuni deja existente, Overworld, Nether și The End.

Dimensiunea The Sift va fi lansată pentru versiunile Java și Bedrock, scrie Eurogamer.

E prima dimensiune nouă introdusă în Minecraft de la apariția The End, în 2011. Marchează o schimbare importantă pentru jocul care a devenit unul dintre cele mai populare titluri din lume.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani

Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani care va ajunge oficial pe piață în 2027. Dar The Sift va debuta însă mai întâi în Minecraft Dungeons 2. Acest joc urmează să fie lansat pe 29 septembrie 2026, scrie Xbox News. 

The Sift a fost prezentat în cadrul evenimentului Minecraft Live din 26 septembrie. Atunci a avut loc și dezvăluirea mai amplă a Minecraft Dungeons 2. 

Reclamă
Reclamă

Mojang nu a oferit deocamdată prea multe informații despre noua dimensiune. Deocamdată, știm că The Sift va fi un mediu complet nou, cu creaturi noi și mecanici diferite de explorare și gameplay. Nu a fost anunțată încă o dată exactă pentru lansarea sa în Minecraft.

„Minecraft Live a dezvăluit că cea mai nouă dimensiune din Minecraft nu își va găsi locul doar în Dungeons 2. Ci va ajunge și în Minecraft Java & Bedrock Edition anul viitor,” a transmis echipa Mojang. „Aceasta va fi prima dimensiune nouă din ultimii peste 14 ani. Se va alătura Overworld, Nether și End, devenind cea de-a 4-a dimensiune a jocului.”

În timpul prezentării, jucătorii au putut vedea pentru prima dată câteva imagini din The Sift și chiar una dintre creaturile care locuiesc acolo. 

Cei care vor să exploreze mai mult acest univers vor avea ocazia să o facă odată cu lansarea Minecraft Dungeons 2, pe 29 septembrie 2026.

Cum arată The Sift

Chiar dacă Majong a preferat să păstreze majoritatea detaliilor secrete, a dezvăluit câteva imagini cu The Sift. 

În cadrul prezentării Minecraft Dungeons 2, se vede cum evenimente neobișnuite încep să perturbe ordinea naturală din Overworld. Apar noi tipuri de inamici, plus un nou mediu de explorat. 

Noua realitate are un aspect complet diferit și mult mai colorat față de celelalte dimensiuni. The Sift introduce creaturi noi, atât aliați, cât și adversari, fiecare cu propriile caracteristici. Odată ajunși în The Sift, jucătorii vor trebui să învețe și un set nou de reguli.

Schimbările care au loc în această dimensiune pot afecta personajul și creaturile din jurul său. Noi blocuri periculoase modifică modul în care trebuie abordată explorarea, potrivit descrierii dezvoltatorului. Noile medii vor pune la încercare abilitățile jucătorilor și îi vor obliga să se adapteze.

The Sift va include mai multe medii noi, printre care Meadows și Carapace. Mojang păstrează însă secrete celelalte zone, pe care jucătorii le vor putea descoperi singuri odată cu lansarea Minecraft Dungeons 2.

Minecraft continuă să atragă jucători noi chiar și după aproape 2 decenii de la lansare. Potrivit CEO-ului Xbox, Asha Sharma, peste 300.000 de persoane încearcă Minecraft pentru prima dată în fiecare zi.

Sharma a transmis recent pe platforma X că, în ciuda celor 17 ani de existență și a celor 425 de milioane de copii vândute, Minecraft „continuă să găsească jucători noi”.

Parcul de distracții Minecraft World se va deschide în curând

Mojang a dezvăluit că Minecraft World va fi inaugurat la Londra, în cadrul Chessington World of Adventures Resort, în 2027, scrie Tech PowerUp. Atracția va include experiențe concepute pentru diferite tipuri de jucători.

Cei pasionați de explorare vor avea la dispoziție o zonă de mari dimensiuni, în timp ce iubitorii construcțiilor vor putea vizita primul hotel Minecraft din lume.

Hotelul va include camere tematice. Plus un restaurant inspirat de adâncurile oceanului și spații în care vizitatorii se vor putea întâlni cu personaje și creaturi din universul jocului.

Complexul va include și primul rollercoaster Minecraft din lume. Atracția e descrisă de organizatori drept o experiență „înfricoșătoare și palpitantă”.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile

Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
PARTENERI
×