Jocuri video din anul 2022. Ce titluri mult așteptate vor fi lansate în acest an

Publicat: 22 ianuarie 2022, 11:54
Reclamă

Numeroase jocuri video au fost amânate din cauza pandemiei. În primele luni din 2022, însă, titluri mult așteptate vor ajunge pe piață, spre încântarea fanilor. Printre primele care vor fi lansate se numără Horizon Forbidden West, Elden Ring și un nou expansion Destiny, toate în aceeași săptămână. 

Unele studiouri mai mici au ales să lanseze jocurile chiar la începutul anului, pentru a nu se lupta pe piață cu unele dintre cele mai cunoscute serii din industrie, potrivit Vulture. 

Unele dintre jocuri erau programate pentru lansare inițial în perioada sărbătorilor, dar producătorii lor au ales să le aducă pe piață acum. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Jocuri video din anul 2022

În 2022, atât studiourile mari, cât și cele mai mici, au pregătit surprize pentru jucători. De la serii de sute de milioane de dolari, la titluri mici care au strâns comunități de fani, în acest an, gamerii vor avea o selecție notabilă de titluri.

Iată unele jocuri video din anul 2022, ce vor fi lansate în curând, potrivit Vulture: 

Reclamă
Reclamă

Pokémon Legends: Arceus (Nintendo Switch)

Pe 28 ianuarie, va fi lansat Pokémon Legends: Arceus, pentru Nintendo Switch. Jucătorul va fi un antrenor Pokemon și va avea o aventură în mediul natural al creaturilor care au generat o serie de sute de milioane de dolari. 

Pentru prima dată în istoria francizei, jocul permite o experiență open-world. Potrivit Vulture, mulți fani ai seriei au așteptat ani de zile pentru o astfel de structură de joc. 

Life Is Strange: Remastered Collection (Nintendo Switch, PC, PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Seria Xbox S/X)

Life Is Strange continuă seria de jocuri, ce a avut numeroase povești. Face parte din cele mai așteptate jocuri video din anul 2022. Acțiunea are loc în Arcadia Bay și e similară cu cea care poate fi găsită în cărțile pentru adolescenți. Colecția Remastered îmbină 2 dintre cele mai apreciate povești din serie și va fi lansată pe 1 februarie. 

Dying Light 2: Stay Human (PC, PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Seria Xbox S/X)

Dying Light 2 e continuarea seriei ce a început în 2011, cu Dead Island. Jucătorii sunt prinși într-un oraș corupt, în ruină. Atunci când soarele apune, jucătorii pot fi atacați de zombie. Află ce jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile în ianuarie 2022.

Dying Light 2: Stay Human, creat de Techland, va fi disponibil pe 4 februarie și e considerat unul dintre cele mai așteptate jocuri video din anul 2022. 

Sifu (PC, PlayStation 4, PlayStation 5)

Sifu include numeroase elemente de arte marțiale. Personajul principal e un student kung fu ce pornește într-o misiune de răzbunare, în care trebuie să lupte împotriva unor inamici de temut. Jocul va fi lansat pe 8 februarie. Recent, Final Fantasy XVI a fost amânat cu 6 luni.

CrossfireX (Xbox One, Seria Xbox S/X)

Creat de studioul Remedy, CrossfireX adaptează un joc shooter din Asia. În timp ce Remedy a creat o variantă pentru un singur jucător, varianta multiplayer va fi dezvoltată de producătorul original, Smilegate. E unul dintre cele mai așteptate jocuri video din anul 2022 și va fi lansat pe 10 februarie. 

Elden Ring (PC, PlayStation 4, PlayStation 5, Xbox One, Seria Xbox S/X)

Elden Ring a fost anunțat inițial în anul 2019, din partea studioului FromSoftware. De atunci, nu au mai apărut detalii despre el timp de ani de zile. Fanii dezamăgiți ce au refăcut propriile legende pentru jocul fantasy. Aceștia vor avea în sfârșit ocazia să joace titlul celebru, unul dintre cele mai așteptate jocuri video din anul 2022. Elden Ring va fi lansat pe 25 februarie. 

Pe lista titlurilor care vor fi lansate în anul 2022 se numără Horizon Forbidden West (18 februarie), Gran Turismo 7 (4 martie), Triangle Strategy (4 martie), Weird West (31 martie).

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo

Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×