Există numeroase moduri prin care semnalul tău WiFi poate fi afectat. Printre acestea se numără și obiectele pe care le ai în apropierea dispozitivului, ce pot influența modul în care se propagă semnalul.
De ce nu trebuie să ții routerul WiFi lângă oglindă. Puțini știu cum afectează dispozitivul
Experții au dezvăluit de ce nu trebuie să ții routerul WiFi lângă oglindă, un detaliu despre care puțini utilizatori au aflat până acum.
Unul dintre aceste obiecte e atât de folosit încât apare în aproape fiecare casă din lume, scrie The Sun.
Experții au dezvăluit exact de ce nu trebuie să ții routerul WiFi lângă el.
De ce nu trebuie să ții routerul WiFi lângă oglindă
Oglinzile pot afecta semnalul routerului WiFi, mai ales cele mari, care se află pe perete sau pe uși. Oglinzile sunt create dintr-un strat subțire de metal, ce poate avea un impact asupra conectivității, potrivit Virgin Media O2.
Ca urmare, experții recomandă să nu ții routerul WiFi lângă oglindă. Dacă nu poți evita complet acest lucru, încearcă să poziționezi dispozitivul la o distanță de minim 1 metru de oglinzile mari. Potrivit unui studiu recent, cei mai mulți adulți care știu că routerul WiFi nu trebuie să stea lângă anumite obiecte tot fac acest lucru.
În studiu, din 2.000 de adulți, 41% au pus routerul lângă sau în spatele televizorului. 12% îl lasă pe podea și 6% îl pun sub pat. În același timp, 45% dintre ei ar fi deschiși la ideea de a muta mobila prin casă, pentru a crea o rută mai directă și sigură pentru semnalul WiFi.
Ideal e să poziționezi routerul în camera în care ai cea mai mare nevoie de el, de exemplu unde ai birou sau unde ții laptopul. Dincolo de faptul că nu trebuie să ții routerul WiFi lângă oglindă, mai sunt și alte obiecte lângă care nu trebuie să stea acest dispozitiv.
Află și cât de des trebuie să oprești routerul WiFi.
„Fie că lucrezi de acasă, comanzi de pe Internet sau te uiți la o serie îndrăgită, conectivitatea se află la baza tuturor acestor acțiuni,” a declarat Gareth Lister, director din cadrul Virgin Media O2. „Dar să fim atenți unde punem routerul e, de obicei, un detaliu ignorat.”
Routerul WiFi trebuie pus într-un loc specific în casă
Mulți nu știu care e poziția ideală pentru un router WiFi. Dacă observi că ai probleme cu Internetul acasă, e posibil ca acest factor să joace un rol important. Această greșeală e făcută de numeroși utilizatori, din întreaga lume.
Pentru că, de multe ori, prizele se află lângă podea, mulți utilizatori cred că acolo trebuie pus și routerul WiFi. Ceea ce nu e adevărat. Așa cum nu trebuie să ții routerul WiFi lângă oglindă, trebuie să eviți și să îl pui pe podea.
În schimb, experții recomandă să îl ridici la o înălțime potrivită. Astfel, vei avea cea mai bună șansă să primești un semnal puternic în mai multe locuri din casă. Dacă apelezi la această soluție, există șanse mai mari ca gadget-urile tale să se conecteze mai ușor la Internet.
„Poziționarea unui router pe podea îi poate afecta performanța. Din moment ce dispozitivul trimite semnale care sunt absorbite imediat de podea,” au declarat reprezentanții PlusNet, din Marea Britanie.
În plus, există și anumite tipuri pe suport pe care le poți cumpăra pentru a-ți ridica routerul la înălțimea potrivită.