Testul de 1 secundă care își poate salva viața înainte să te urci în mașină. La ce detaliu trebuie să fii atent

Publicat: 21 octombrie 2023, 11:54
Reclamă

Atunci când vine vorba de condus mașina, există mai multe riscuri. Printre cele mai mari e folosirea telefonului în timp ce te afli la volan. Dar se pare că o altă problemă ar putea fi mai mare decât lipsa de atenție. 

Potrivit datelor National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA), din SUA, peste 3.200 de americani și-au pierdut viața din cauza faptului că nu au fost atenți la volan, într-un singur an, scrie Reader’s Digest. 

457 dintre aceste decese au fost cauzate de folosirea telefonului mobil la volan. În schimb, au fost înregistrate 738 de decese legate de anvelope.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Testul de 1 secundă care își poate salva viața înainte să te urci în mașină

Anvelopele care nu se află într-o stare corespunzătoare pot fi mai periculoase pentru cei aflați în mașină decât un șofer distras de telefonul mobil. Verificarea anvelopelor reprezintă un pas necesar înainte să pornești la drum. 

În acest sens, experții recomandă testul de 1 secundă, care te poate ajuta înainte să te urci în mașină. 

Reclamă
Reclamă

Potrivit experților din SUA, poți verifica roțile doar cu o monedă (penny). Testul cu moneda e simplu și gratuit și îl poți realiza singur. Astfel, vei vedea care e uzura benzii de rulare a anvelopei. 

Experții recomandă să verifici acest aspect cel puțin o dată pe lună. Din fericire, testul durează foarte puțin și ai nevoie doar de o monedă.

Află și cum poți scăpa de mirosul neplăcut al aerului condiționat din mașină.

Cu moneda ținută între degetul mare și arătător, inserează moneda în banda de rulare a roților, în mai multe zone. Dacă vezi că nu dispare o porțiune mare a monedei în banda de rulare, e momentul să apelezi la un mecanic pentru a-ți schimba roțile. În cazul monedelor penny, verificarea diferenței e și mai ușoară, pentru că acestea au fața lui Abraham Lincoln pe ea. Dacă atunci când inserează moneda și văd vârful capului lui Lincoln, șoferii din SUA știu că e momentul să își schimbe roțile.

Testul de 1 secundă poate fi realizat și cu alte monede. Dacă îl faci periodic, vei vedea diferența de uzură între perioade. 

Dacă moneda nu dispare parțial în banda de rulare, înseamnă că e necesar să îți schimbi de urgență anvelopele. 

De ce poate fi periculos să conduci o mașină nouă

Dincolo de faptul că trebuie să îți verifici frecvent mașina și anvelopele, dacă ai decis să schimbi vehiculul, atunci trebuie să fii atent la mai multe detalii.

Recent, o echipă formată din experți din China și SUA a descoperit că există un număr de substanțe ce pot cauza cancerul care trece de limitele sigure. Pragul a fost depășit în cazul mașinilor noi, care au fost parcate la soare pentru mai mult de 12 zile.

Formaldehida se găsește în dezinfectante și alte substanțe similare. A fost detectată la un nivel care trecea de standardul național de siguranță din China cu 35%. Acesta e un alt risc pe care îl întâmpini atunci când vine vorba de mersul cu mașina, dincolo de uzura benzii de rulare de pe anvelope, pe care o poți urmări cu testul de 1 secundă. 

În plus, experții au depistat și un nivel ridicat de acetaldehida. Aceasta e o substanță posibil cancerigenă de clasa II, care trecea de pragul de siguranță cu 61%. Benzenul, un alt element cancerigen care se găsește în vopsele și țigări, a fost descoperit tot la un nivel ridicat. Acest prag e periculos pentru șoferii care petrec mult timp în mașini.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Oameni care stau la masă, în fața unui laptop, pentru a ilustra ce înseamnă advertorial
(P) Ce înseamnă advertorial și care este rolul său în promovare
(P) Ce înseamnă advertorial și care este rolul său în promovare
Colaj cu Skoda Kodiaq și Mercedes-Benz GLE
(P) Poate un Skoda Kodiaq să concureze cu un Mercedes-Benz GLE? Plus Auto Marketplace îți arată diferențele reale
(P) Poate un Skoda Kodiaq să concureze cu un Mercedes-Benz GLE? Plus Auto Marketplace îți arată diferențele reale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
2
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
3
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
4
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
5
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
PARTENERI
×