DOGE (sau Departamentul de Eficiență Guvernametală) a fost creat prin intermediul unui ordin executiv al lui Donald Trump. Acesta e condus de Elon Musk, cel mai bogat om din lume în acest moment, și deja a întâmpinat mai multe dificultăți.
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație
Elon Musk a concediat, chemat iar la muncă și dat afară din nou mai mulți angajați guvernamentali din SUA, prin intermediul departamentului DOGE.
Scopul DOGE e de a reduce costurile guvernamentale, la nivel federal. Teoretic, acest proiect ambițios se va încheia pe 4 iulie 2026, scrie Business Insider.
În trecut, companiile lui Musk au fost criticate pentru faptul că au concediat angajați, după care i-au chemat înapoi. Unii dintre foștii angajați au aflat că Musk le și cere bani după concediere.
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali
Elon Musk a reuşit performanţa de a concedia angajaţii agenţiei federale americane pentru IMM-uri. După care s-a răzgândit, i-a chemat din nou la muncă, doar pentru a i pune din nou pe liber. Totul s-a întâmplat în decurs de 5 zile.
Jurnaliştii au consultat şi mailurile primite de angajaţi atunci când Elon Musk a concediat mulți dintre ei. Aceştia au primit notificări de reziliere, cu un preaviz de două săptămâni. La scurt timp, au primit alte mailuri care anulau notificările, pe motiv că fuseseră trimise din greşeală.
A doua zi, însă, au fost daţi afară din nou, chiar în timp ce se aflau într-o şedinţă. Acela a fost momentul în care li s-a tăiat şi accesul la mailurile de serviciu.
Documentele de reziliere aveau, însă, un număr de contact pentru contestaţii. Numai că, în clipa în care oamenii au sunat la respectivul număr, erau redirectionati catre mesageria vocală a unei companii de leasing de apartamente de lux.
Un grup de 103 foști și actuali angajați federali l-au dat în judecată pe Elon Musk, dar și DOGE, pentru acces ilegal la datele personale ale angajaților federali.
Citește continuarea pe observatornews.ro