Clădirea care e atât de înaltă, încât timpul e perceput diferit la ultimul etaj. Ce înălțime impresionantă are

Publicat: 5 iunie 2022, 7:43
Reclamă

Burj Khalifa, din Dubai, e cea mai înaltă clădire din lume. Cu o înălțime de 828 de metri, se pare că persoanele aflate la ultimul etaj percep timpul diferit față de cei care se află la parter. Potrivit lui Stefan Al, clădirea „transcede temperatura și clima locale ale pământului”. 

Al a scris despre clădirea impresionantă în noua carte, numită Supertall, scrie Business Insider. 

Persoanele aflate la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din lume ar percepe timpul diferit față de cei aflați la parter, susține Al, scrie Yahoo News. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Burj Khalifa e cea mai înaltă clădire din lume 

Cu o înălțime de 828 de metri, clădirea care e atât de înaltă încât a doborât recorduri, Burj Khalifa se ridică în aer pe o distanță impresionantă. Înălțimea e de 2 ori mai mare decât a Empire State Building. Structura a depășit capacitățile tuturor celorlalte structuri de până acum. 

În noua sa carte, numită Supertall, arhitectul Stefan Al a scris despre zgârie-nori din întreaga lume. El a analizat și modul în care aceste structuri schimbă modul în care trăiesc oamenii. Printre cele mai interesante elemente discutate în carte se numără și efectul pe care îl poate avea Burj Khalifa asupra celor care pășesc în ea. 

Reclamă
Reclamă

Află ce se întâmplă pe „Insula ciumei”, locul în care există unele dintre cele mai periculoase virusuri din lume.

„Țin minte când am fost prima dată acolo, aveam un telefon cu o cameră mai veche. Nici măcar nu încăpea toată clădirea în cadru,” a declarat Al  pentru Business Insider. „Mă gândeam că e atât de bizar că nici măcar nu o poți surprinde pe toată într-un cadru.”

Burj Khalifa, clădirea care e atât de înaltă încât poate afecta percepția oamenilor, oferă o priveliște impresionantă. 

Clădirea care e atât de înaltă, încât timpul e perceput diferit la ultimul etaj

Din vârful Burj Khalifa, oamenii pot vedea în Deșertul Arabiei. Priveliștea se întinde pe o distanță atât de îndepărtată încât pot vedea apusul diferit. Acesta e vizibil cu câteva minute diferență față de etajele mai apropiate de sol.

Potrivit lui Al, Burj Khalifa e clădirea care e atât de înaltă, încât timpul e perceput diferit la ultimul etaj. Aceasta ar fi avut un efect asupra rezidenților musulmani. În urma diferenței de timp percepute, cei care stau la ultimele etaje își pot întrerupe postul Ramadan câteva minute mai târziu. Diferența depinde de etajul la care stau.

„Clericii din Dubai au decis că rezidenții care stau de la etajul 80 în sus trebuie să aștepte 2 minute în plus pentru a întrerupe postul de Ramadan,” a scris Al în carte. „Și cei care stau de la etajul 150 în sus trebuie să aștepte 3 minute în plus.”

Vezi imagini inedite cu Palatul Meiling, „cel mai mare lanț de aur din lume”.

Potrivit lui Al, Burj Khalifa e atât de înaltă încât partea superioară trece uneori de nori. Ca urmare, atunci când plouă, doar jumătatea de la sol a clădirii e afectată. 

În plus, în vârful clădirii, temperatura din exterior e cu 6 grade Celsius mai scăzută decât cea de la sol, potrivit Supertall.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Jocul Clair Obscur: Expedition 33, care a câștigat Jocul Anului la The Game Awards 2025
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
Blocul celebru din Whittier, Alaska, orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc
Fun
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Hotelul Ryugyong, unul dintre cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume, din capitala Coreei de Nord
Fun
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
2
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
3
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
5
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
PARTENERI
×