Legea a intrat în vigoare săptămâna aceasta, potrivit Departamentului de Știință, Inovații și Tehnologie, pe întregul teritoriu al Marii Britanii. Ca urmare, producătorii de telefoane, televizoare și sonerii smart, printre altele, trebuie acum să protejeze aceste dispozitive împotriva accesului criminalilor cibernetici.
Parola 12345 a fost interzisă în această țară. De ce nu va mai putea fi folosită pe dispozitive
Parola 12345 a fost interzisă pe dispozitivele care sunt vândute în Marea Britanie, cu o nouă lege care obligă micile gadget-uri să întrunească standardele de securitate minime.
Utilizatorii sunt rugați și ei să schimbe parole comune, scrie The Guardian.
Legea vrea să protejeze utilizatorii și dispozitivele lor de accesul neautorizat al criminalilor cibernetici.
Parola 12345 a fost interzisă în această țară
Tehnologia care vine cu parole slabe, cum ar fi „admin” sau „12345”, va fi interzisă în Marea Britanie. În conformitate cu noile legi care prevăd că toate dispozitivele inteligente trebuie să îndeplinească standarde minime de securitate.
Parola 12345, ce a fost interzisă, e considerată una dintre cele mai slabe parole din lume. E folosită de milioane de utilizatori.
Autoritățile britanice speră că noile măsuri vor ajuta clienții să aibă încredere în cumpărarea și utilizarea produselor. Mai ales într-o perioadă în care consumatorii și întreprinderile sunt atacate de hackeri într-un ritm tot mai alert.
Ministrul științei și tehnologiei, Jonathan Berry, a vorbit despre acest fenomen.
„Pe măsură ce viața de zi cu zi devine din ce în ce mai dependentă de dispozitivele conectate, amenințările generate de internet se multiplică și devin și mai mari,” a declarat Berry. „Începând de astăzi, consumatorii vor fi mai liniștiți că dispozitivele lor inteligente sunt protejate de infractorii cibernetici. Deoarece introducem legi în premieră mondială care vor garanta că viața privată, datele și finanțele lor personale sunt în siguranță.”
„Ne-am angajat să facem din Regatul Unit cel mai sigur loc din lume în care să fii online,” a continuat Berry. „Iar aceste noi reglementări marchează un salt semnificativ către o lume digitală mai sigură”.
Citește continuare pe observatornews.ro