Echipajul Polaris Dawn a revenit pe Pământ. Ce misiune istorică a îndeplinit în spațiu

Publicat: 16 septembrie 2024, 15:25 / Actualizat: 16 septembrie 2024, 17:26
Reclamă

SpaceX a organizat misiunea istorică Polaris Dawn, în cadrul căreia un echipaj compus în totalitate de turiști a realizat o plimbarea spațială, pentru prima dată. Acesta e doar unul dintre numeroasele motive pentru care misiunea a fost considerată un succes.

Acum, echipajul format din 4 oameni s-a întors pe Pământ, scrie Space.com.

Echipajul a revenit pe Pământ pe 15 septembrie, când a amarizat în Golful Mexicului. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Echipajul Polaris Dawn a revenit pe Pământ

Astronauţii care au participat la misiune spaţială privată istorică Polaris Dawn au amerizat duminică dimineaţă. Revenirea a fost realizată în apropiere de extremitatea sudică a statului american Florida, după o călătorie de cinci zile. Aceasta a inclus prima ieşire spaţială extravehiculară comercială din istorie, transmit agenţiile DPA şi AFP, scrie AGERPRES. 

Echipajul Polaris Dawn a revenit pe Pământ în Golful Mexic, în jurul orei locale 03:30 (07:30 GMT), au anunţat controlorii misiunii. Misiunea a fost lansată după mai multe amânări.

Reclamă
Reclamă

Antreprenorul miliardar Jared Isaacman a condus zborul, în coordonare cu fondatorul SpaceX, Elon Musk, aflat la sol.

Isaacman a zburat alături de astronauţii privaţi Scott „Kidd” Poteet, Sarah Gillis şi Anna Menon. Cei 4 au decolat marţi la bordul capsulei Crew Dragon. Aceasta a fost lansată cu o rachetă Falcon 9, de la Cape Canaveral, Florida.

Crew Dragon a urcat până la o altitudine de aproximativ 1.400 de kilometri. Aceasta e mai mare decât orice alt zbor cu echipaj din cadrul misiunilor Apollo, la începutul anilor ’70. Și de peste trei ori mai mare decât altitudinea la care orbitează Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Echipajul Polaris Dawn a revenit pe Pământ după ce a încheiat cu succes cea mai riscantă parte a misiunii. Atunci, Isaacman, urmat de Gillis, au efectuat primele ieşiri extravehiculare comerciale din istorie.

Jared Isaacman a devenit primul turist care a pășit în spațiu

Astronauţii amatori nu au plutit liber în spaţiu în timpul acestei ieşiri extravehiculare. A durat aproximativ 20 de minute pentru Isaacman şi Gillis. Cei 2 au rămas agăţaţi de o scară specială, la o altitudine redusă la 700 de kilometri, încă mult mai sus comparativ cu ISS.

„Acasă, avem multe lucruri de făcut, dar de aici, de sus, Pământul chiar arată ca o lume perfectă”, a declarat miliardarul în vârstă de 41 de ani.

Toţi cei patru membri ai echipajului – inclusiv fostul pilot Scott Poteet şi Anna Menon, angajată a SpaceX – au trebuit să îmbrace costume spaţiale. După ce trapa a fost deschisă, ei au fost expuşi la vidul spaţiului. Nu a existat aer respirabil în cabină în acest moment. După acest succes, echipajul Polaris Dawn a revenit pe Pământ. 

Toate obiectivele principale ale misiunii, care marchează o nouă etapă în explorarea comercială a spaţiului, au fost îndeplinite.

După un scurt control medical, Anna Menon a fost primul membru al echipajului care a ieşit din capsulă.

Sarah Gillis şi Anna Menon au devenit femeile care au călătorit cel mai departe de Pământ. În timpul ieşirii extravehiculare, cei doi aventurieri au testat costumele lor spaţiale, din care SpaceX speră să producă într-o bună zi cu „milioanele” pentru colonizarea Marte. Acesta a fost unul dintre obiectivele majore ale misiunii spaţiale private Polaris Dawn.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump, Elon Musk și fiul său X, în fața Casei Albe
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Relația dintre Elon Musk și Donald Trump devine tensionată. Ce a amenințat miliardarul că va face SpaceX
Doi astronauți, lângă Stația Spațială Internațională, în spațiu, cu Pământul pe fundal. Acolo vor ajunge și astronauții amatori care au plătit câte 55 de milioane de dolari pentru misiune
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Riscul la care se expun astronauții care zboară spre Marte. Corpul lor nu va mai fi la fel niciodată
Jared Isaacman, primul astronaut civil care a pșit în spațiu, îmbrăcat în costum SpaceX
Fun
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
Ce planuri are noul șef NASA pentru agenția spațială. Jared Isaacman a fost numit la conducere de către Donald Trump
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Samsung Galaxy S24 Ultra, de culoare albă, pe fundal gri
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au fost scurse pe Internet. Ce camere ar avea viitoarele smartphone-uri
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au ajuns deja pe Internet, cu detalii despre camerele dispozitivelor. Potrivit unor noi scurgeri de informații, telefoanele din viitoarea serie Galaxy S27 de la Samsung vor avea...
Primele informații despre seria Samsung Galaxy S27 au fost scurse pe Internet. Ce camere ar avea viitoarele smartphone-uri
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în noiembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri video continuă anul cu titluri din serii cunoscute la nivel mondial, cu milioane de fani. Pentru...
Jocuri PlayStation Plus din noiembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Logo-urile YouTube și TikTok, ce colectează cele mai multe date ale utilizatorilor, pe ecranul unui telefon
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
În contextul digital actual, puțini știu câte date sunt generate online în fiecare zi, cu miliarde de utilizatori care folosesc Internetul.  Miliarde de utilizatori folosesc Internetul în fiecare zi, ceea ce generează un volum...
Câte date sunt generate online în fiecare zi. Volumul e mult mai mare decât cred mulți
4
Mark Zuckerberg într-un pulover gri la o conferință de presă din 2022
Fun
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Michael Dell l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume, în urma creșterii acțiunilor companiei sale.  Clasamentul celor mai bogați oameni din lume a avut numeroase schimbări în ultima...
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
5
Telefon Samsung Galaxy S2, Android, pe alb, care e la încarcat. Când vine vorba de cum poți verifica starea bateriei telefonului, există câteva trucuri simple
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
Te-ai întrebat de ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna? Temperaturile scăzute pot avea un impact semnificativ asupra bateriilor dispozitivelor. Atunci când vine vorba de baterii, acestea sunt sensibile la schimbările...
De ce ți se descarcă mai repede telefonul toamna și iarna. Puțini știu ce se întâmplă cu bateria
PARTENERI
×