Peștele care trăiește la o adâncime record a fost surprins pentru prima dată. Cum arată creatura inedită

Publicat: 5 aprilie 2023, 15:16
Reclamă

Cercetătorii au filmat un pește care înota la o adâncime fantastică în ocean, de 8.336 de metri. Specia face parte din genul Pseudoliparis. Peștele a fost surprins de o cameră controlată de la distanță, în apele din sudul Japoniei. 

Potrivit experților, specimenul se află foarte aproape de adâncimea maximă la care poate rezista orice specie de pește, scrie BBC News

Înainte, recordul a fost deținut de un pește care a fost observat la 8.178 de metri, în Groapa Marianelor. Cea mai recentă descoperire e cu 158 de metri mai adâncă. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Peștele care trăiește la o adâncime record a fost surprins pentru prima dată

„Dacă acest record va fi doborât, va fi doar cu o diferență foarte mică. Probabil de câțiva metri,” a declarat prof. Alan Jamieson, din cadrul Universității din Vestul Australiei. 

Jamieson a prezis în urmă cu 10 ani că probabil cea mai mare adâncime la care poate supraviețui un pește e de 8.200 – 8.400 de metri. După un deceniu de investigații, acum a fost surprins peștele care trăiește la o adâncime record. 

Reclamă
Reclamă

Specimenul Pseudoliparis era juvenil. Experții au legat și momeală de cameră, pentru a atrage creaturile care trăiesc la adâncime. Chiar dacă specimenul nu a fost filmat în întregime, pentru a stabili cu exactitate specia, mai mulți pești erau prinși într-o coloană la o adâncime de 8.022 de metri. Aceștia aparțineau speciei Pseudoliparis belyaevi. 

Peștii Pseudoliparis sunt considerați remarcabili. Genul include peste 300 de specii. Cele mai multe dintre ele trăiesc în ape de adâncime mică și estuare. Un grup din gen s-a adaptat la mediul extrem din apele arctice și cele din Antarctica.

Recent, a fost găsită și cea mai mare colonie de pești de gheață din lume.

În plus, unele specii pot rezista la condiții de presiune extremă, așa cum se găsesc în unele dintre cele mai joase puncte din oceane. 

La o adâncime de peste 8 kilometri, a fost surprins peștele care trăiește la o adâncime record. Acolo, presiunea e de 800 de ori mai mare decât cea de la suprafață. Corpul gelatinos al peștelui îi permite să supraviețuiască. 

Peștele poate supraviețui la această adâncime datorită modului în care s-a adaptat la condițiile extreme

În plus, peștii Pseudoliparis pot supraviețui la astfel de adâncimi și datorită modului în care se hrănesc. Consumă crustacee mici, care se găsesc din abundență în aceste zone. Potrivit lui Jamieson, descoperirea unui pește la o adâncime mai mare decât specimenul din Groapa Marianelor se datorează faptul că apele din Groapa Izu-Ogasawara sunt mai calde. 

Află și care a fost peștele imens care vâna strămoșii oamenilor.

„Am prezis că peștele care trăiește la o adâncime record se va afla acolo. Și am prezis că va fi un pește Pseudoliparis,” a declarat Jamieson. „Mă frustrează atunci când oamenii spun că nu știm nimic despre apele adânci. Ba știm. Lucrurile se schimbă foarte repede.” 

Jamieson e fondatorul Minderoo-UWA Deep Sea Research Centre. În această expediție, experții au explorat și Groapa Ryukyu. Jamieson a colaborat cu o echipă din cadrul Universității din Tokyo.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Dună de nisip iluminată într-o parte, pentru a ilustra secretul dunelor de nisip
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Ce se întâmplă cu praful saharian în atmosferă, de fapt. Puțini știu unde ajunge exact
Jocul Clair Obscur: Expedition 33, care a câștigat Jocul Anului la The Game Awards 2025
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
Rechin alb care sare din apă, cu cerul pe fundal. Prădătorul care sperie și marele rechin alb e orca
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
Descoperire fără precedent despre rechini. Ce pot face acești „ucigași silențioși”
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
2
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
3
Logo-ul PlayStation Plus, cu un controller a consolei, pe fundal albastru. Deep Rock Galactic e jocul gratuit PlayStation oferit în ianuarie 2022
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri gratuite pentru august, dincolo de titlurile obișnuite pentru luna aceasta.  Sony a anunțat cea mai recentă serie de jocuri PlayStation Plus pe care le vei putea juca...
PlayStation Plus a confirmat 10 noi jocuri pentru luna august. Ce titluri vor fi disponibile gratuit pentru abonați
4
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
5
Persoană care ține în mână un telefon Galaxy Z Flip 8, pentru a ilustra cum Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile pe mai multe piețe, inclusiv Coreea, Europa și SUA.  Cele mai noi telefoane pliabile Samsung au fost lansate oficial pe 7 august, dar au avut...
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
PARTENERI
×