Experții au descifrat cea mai veche propoziție scrisă cu un alfabet. Ce mesaj includea

Publicat: 20 noiembrie 2022, 11:30
Reclamă

Potrivit experților, prima propoziție descifrabilă descoperită până acum ar fi fost scrisă în jurul anului 1.700 î.e.n. Aceasta a scris scrisă e un mic pieptăn de fildeș. Obiectul a fost descoperit în 2016, în apropierea locației arheologice Tel Lachish, din Israel.

„Fie ca acest colț să scoată păduchii din păr și din barbă,” scrie pe pieptăn, potrivit ArtNet

„Oamenii cam râd atunci când le spui ce spune inscripția, de fapt,” a declarat Michael Hasel, unul dintre arheologii ce a participat la proiect. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Experții au descifrat cea mai veche propoziție scrisă cu un alfabet

Potrivit experților, mulți consideră mesajul la fel de relevant și astăzi, mai ales pentru părinți care au copii mici. Obiectul are o importanță aparte datorită acestei propoziții, ce a fost în sfârșit descifrată. 

„Nu a fost găsit nimic similar până acum. Nu e inscripția regală a unui rege. E ceva foarte uman. Imediat te simți contectat cu persoana care a deținut acest pieptăn,” a declarat Yosef Garfinkel, profesor de arheologie din cadrul Hebrew University, din Ierusalim, despre pieptănul ce include cea mai veche propoziție scrisă cu un alfabet.  

Reclamă
Reclamă

Cuvintele au fost scrise în alfabetul canaanit, unul dintre cele mai vechi din istorie. Potrivit ArtNet, acesta ar putea fi strămoșul alfabetului latin. Au existat și alte forme de scriere, precum cea cuneiformă din Mesopotamia și hieroglifele egiptene. Acestea au apărut în jurul anului 3.200 î.e.n. 

Alfabetul canaanit avea un număr redus de litere. Acestea corespundeau unor sunete de bază și au reprezentat un moment important în evoluția umană. Pentru că fiecare literă era asociată cu un sunet specific, scrisul și cititul au devenit mai ușor de învățat. Astfel, comunicarea scrisă pentru mase a fost simplificată, de-a lungul generațiilor. Cu ajutorul acestui alfabet a fost scrisă și cea mai veche propoziție din istorie.

Experții susțin și că primul calculator din lume ar fi fost pornit acum peste 2.000 de ani. – ce funcții inedite avea Mecanismul de la Antikythera.

„În ziua de azi, fiecare persoană din lume poate citi și scrie cu ajutorul unui alfabet. E una dintre cele mai mari reușite intelectuale din istoria omenirii,” a declarat Garfinkel. „Atunci când scrii în engleză, folosești, de fapt, alfabetul canaanit.” 

Acest stil de scris a apărut în jurul anului 1.800 î.e.n.

Potrivit experților, acest nou stil de scris a apărut în jurul anului 1.800 î.e.n., cu câteva sute de ani înainte de alfabetul fenicienilor. Aceștia sunt, adesea, considerați inventatorii primului alfabet. Ei au folosit forme de litere standardizate în jurul anului 1.000 î.e.n. 

Nu e prima dată când forme canaanite au fost descoperite pe artefacte. Aceasta e, însă, cea mai veche propoziție descoperită până acum, scrisă cu acest alfabet. 

Potrivit experților, Stonehenge ar ascunde un calendar inedit – află descoperirea arheologilor.

Mesajul antic era scris mic și putea să fie trecut cu vederea cu ușurință. Inițial, arheologii au crezut că micul artefact e un os, pentru că era acoperit cu pământ. Mulți dintre dinți erau rupți. Timp de mai bine de jumătate de deceniu, a stat în depozit, până când Madeleine Mumcuoglu, arheolog, l-a studiat sub un microscop, pentru prima dată.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Mormântul lui Ramses al VI-lea se află în Valea Regilor și e vizitat de milioane de turiști anual. Arheologii au găsit recent un mormânt antic inedit în Egipt
Mormântul unui faraon necunoscut a fost găsit în Egipt. Cum a rămas ascuns până acum
Mormântul unui faraon necunoscut a fost găsit în Egipt. Cum a rămas ascuns până acum
Imagine cu om din neanderthal care încearcă să facă focul. poartă blonuri și are pietre in mână
Descoperirea care dezvăluie cultura oamenilor antici din Europa. Ce au găsit experții în Austria
Descoperirea care dezvăluie cultura oamenilor antici din Europa. Ce au găsit experții în Austria
Grup de prieteni care stă la poză, cu o fată în față, care are mâinile ridicate. Toți zâmbesc, ca în cele mai fericite țări din lume
Fun
Cele mai fericite țări în 2025. Pe ce loc se află România în top
Cele mai fericite țări în 2025. Pe ce loc se află România în top
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
2
Persoană care ține în mână un telefon Galaxy Z Flip 8, pentru a ilustra cum Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile pe mai multe piețe, inclusiv Coreea, Europa și SUA.  Cele mai noi telefoane pliabile Samsung au fost lansate oficial pe 7 august, dar au avut...
Samsung a stabilit un nou record cu smartphone-urile pliabile. Ce s-a întâmplat pe piața din Europa
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit la ce jocuri PlayStation Plus din august 2026 vor avea acces abonații serviciului.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în august 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri...
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Telefon negru care are Microsoft pe ecran, pe fundal roșu. Recent, Microsoft, Amazon și Tesla au promis că vor acoperi costurile de transport pentru avort
Microsoft a doborât un record impresionant la bursă. Cât a crescut valoarea companiei într-o singură zi
Microsoft a doborât un record impresionant la bursă, cu cea mai mare creștere a unei companii americane într-o singură zi.  Microsoft a înregistrat o creștere spectaculoasă de 15.5%, cea mai mare majorare într-o singură...
Microsoft a doborât un record impresionant la bursă. Cât a crescut valoarea companiei într-o singură zi
5
Utilizator care folosește un laptop cu ChatGPT, pe o masă, pentru a ilustra ce i-a cerut un utilizator modelului ChatGPT
ChatGPT lansează o platformă medicală. De ce sunt experții îngrijorați de Health
ChatGPT lansează o platformă medicală, numită Health, care deja îngrijorează experții din domeniul medical.  La începutul acestei săptămâni, OpenAI a lansat în Statele Unite platforma Health integrată în ChatGPT. Până acum, utilizatorii puteau folosi...
ChatGPT lansează o platformă medicală. De ce sunt experții îngrijorați de Health
PARTENERI
×