Care e cea mai vizitată țară din lume. 2 destinații din Europa se luptă pentru acest titlu

Publicat: 3 februarie 2023, 12:10
Reclamă

Peste 500 de milioane de turiști vizitează Europa în fiecare an, dar unele destinații atrag mult mai multe persoane decât altele. Cei mai mulți turiști preferă țările din vest, dar și aici unele state par să fie mai atractive decât altele.

Potrivit Global Data, o companie specializată pe analiză, a calculat care e cea mai vizitată țară, scrie EuroNews.

Potrivit estimărilor, Franța s-a aflat pe prima poziție timp de mai mulți ani. După ce a coborât pe locul 2, acum se pare că își va recăpăta titlul.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Care e cea mai vizitată țară din lume

Înainte de pandemia COVID, Franța era cea mai vizitată țară. Doar în 2019, a atras 88.1 de milioane de turiști, potrivit GlobalData.

În anul 2021, Spania a ajuns cea mai vizitată țară din lume. Se pare că Franța își va recăpăta titlul în curând, după ce a avut 66.6 milioane de vizitatori internaționali în 2022. 

Reclamă
Reclamă

„Alături de Italia și Spania, Franța reprezintă un segment semnificativ al creșterii în Europa de vest,” a declarat Hannah Free, analist specializat pe turism în cadrul GlobalData. 

„Țara nu doar că e cunoscută în rândul turiștilor europeni – mai ales cei din Marea Britanie, Germania și Belgia – dar e cunoscută și în rândul vizitatorilor de pe alte continente, inclusiv China și SUA,” a continuat Hannah Free. 

Potrivit GlodalData, numărul turiștilor internaționali în Franța va crește cu 12.1% în fiecare an, în perioada 2023-2025. În Europa se află și cel mai pașnic stat din lume.

Compania a prezis că Franța va atrage un număr de 93.7 de milioane de turiști internaționali până în 2025. Astfel, va deveni iar cea mai vizitată țară din lume. 

De ce atrage Franța atât de mulți turiști

Printre marile beneficii ale Franței, atunci când vine vorba de turism, e transportul în această țară, potrivit GlobalData. Călătoriile între orașele mari sunt ușoare, cu ajutorul trenurilor de mare viteză. 

În plus, Franța are o infrastructură ce îi permite să fie conectată și la alte țări europene, prin sistemul căilor ferate. În 2023, vor fi puse în funcțiune noi trenuri rapide care leagă Paris de Viena, Berlin și Milano. În 2024, va fi lansată o legătură și cu Barcelona. 

Cultura Franței e cunoscută la nivel internațional. Statul atrage vizitatori cu ajutorul mai multor elemente, precum mâncarea, arhitectura, peisajele și obiceiurile locale. 

În timpul pandemiei COVID, turismul la nivel internațional a avut scăderi semnificative. În această perioadă, însă, Spania a fost cea mai vizitată țară din lume, cu 26.3 milioane de vizitatori. 

Până în 2025, experții estimează că Spania va atrage 89.5 de milioane de vizitatori internaționali. 

Află și care e cel mai bogat stat din lume și pe ce continent se află.

„Vizitele în Franța și Spania vor fi numeroase și în următorii ani, cu festivaluri, cultură și gastronomie în topul lucrurilor care atrag turiștii,” a continuat Free. 

„Ambele țări au multe lucruri de oferit vizitatorilor, de la culturile unice, gastronomie și atmosferă,” a continuat Free. „Ambele țări sunt și relativ mari, cu peisaje diverse și variate. Și fiecare țară are propria coastă unică.”

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Blocul celebru din Whittier, Alaska, orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc
Fun
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Orașul în care toți oamenii locuiesc în același bloc. Poți ajunge acolo doar printr-un tunel imens
Hotelul Ryugyong, unul dintre cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume, din capitala Coreei de Nord
Fun
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
Cei mai înalți zgârie-nori abandonați din lume. De ce au fost părăsite aceste clădiri impresionante
Persoană care are o carte deschisă în mână, pentru cele mai citite cărți din lume
Fun
Cele mai citite cărți din lume. Puțini ar ghici titlul de pe locul 1
Cele mai citite cărți din lume. Puțini ar ghici titlul de pe locul 1
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
2
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit ce jocuri vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în septembrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de jocuri video...
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
5
Grand Theft Auto V pe ecranul unui telefon, aflat pe o tastatură albă, de Mac, cu un controller Playstation lângă. Grand Theft Auto V e unul dintre cele mai vândute jocuri video
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
La mai bine de 18 luni de la ultima prezentare oficială a jocului Grand Theft Auto 6, Rockstar Games a dezvăluit noi imagini cu jocul mult așteptat.  Dezvoltatorul Rockstar Games le-a oferit fanilor o...
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
PARTENERI
×