De mai bine de 1 an, Microsoft a ales numele de Copilot pentru asistentul AI și suita de servicii AI pe care le oferă. Dar se pare că acum compania vrea să schimbe marca, după ce s-a inspirat de la competitorul său, Apple.
Microsoft ar pregăti Windows Intelligence, propriul sistem AI. Ce funcții ar avea
Microsoft ar pregăti Windows Intelligence, o schimbare de nume pentru platforma Copilot, ce include numeroase funcții AI.
Potrivit unor informații neoficiale, mai multe funcții AI care vor fi introduse în curând pe Windows 11 vor folosi numele de Windows Intelligence, scrie Tech Radar.
Nu e o surpriză că Microsoft dezvoltă și mai multe funcții AI. Compania e una dintre cei mai mari investitori în acest sector. Dar mulți nu se așteptau la o schimbare de nume de la Copilot.
Microsoft ar pregăti Windows Intelligence, propriul sistem AI
E posibil ca denumirea să fi fost inspirată chiar de rivalul Microsoft, Apple, care lansează acum propriul sistem AI. Acesta poartă denumirea de Apple Intelligence.
Pentru termenul Intelligence nu poate fi cerută marcă. Dar e posibil ca această coincidență să fie o decizie luată de Microsoft pentru a asocia propria suită AI cu noile schimbări din acest domeniu. În acest sens, Microsoft ar pregăti Windows Intelligence, o schimbare de nume față de Copilot.
Microsoft vrea ca AI să fie introdus în toate serviciile pe care le oferă. Inclusiv pentru funcții de bază precum Notepad și întreaga suită Microsoft 365.
E posibil ca Windows Intelligence să fie chiar un sistem AI mai amplu și Copilot să fie doar o funcție oferită în cadrul acestuia.
Să se inspire de la Apple, un competitor direct, poate să pară o decizie neobișnuită. Dar acest lucru s-a mai întâmplat. Apple a avut o campanie publicitară de succes în anii 2000 în care se compara cu Microsoft.
Microsoft continuă să introducă îmbunătățiri la nivelul Copilot. Așa că e posibil ca asistentul AI doar să facă parte din Windows Intelligence, sistem pe care Microsoft l-ar pregăti pentru lansare.
Apple Intelligence nu a fost lansat cu iPhone 16
În tabăra cealaltă, Apple a întâmpinat probleme legate de lansarea sistemului AI. Mulți se așteptau ca acesta să ajungă pe piață cu lansarea iPhone 16, dar Apple a confirmat că sistemul AI va fi lansat în mai multe etape. Cu iOS 18.1, Apple a adăugat funcții AI precum unelte de scris și editare foto. A fost o actualizare relativ mică, cel puțin pentru funcțiile AI, așa că unii fani au fost dezamăgiți.
Dar noile funcții Apple Intelligence vor continua să ajungă pe iPhone-uri în următoarele luni. Acum, cu lansarea iOS 18.2 beta, Apple introduce în sfârșit și integrarea ChatGPT în noile opțiuni AI. Deși Microsoft are un avans în domeniul AI cu parteneriatul cu ChatGPT, se pare că ar pregăti Windows Intelligence, denumire luată după exemplul Apple.
Cu această actualizare, Apple introduce și generarea de imagini AI și o aplicație Mail actualizată.
Doar anumiți utilizatori iPhone vor avea inițial acces la această versiune beta, însă. Actualizarea e limitată la modelele iPhone 15 Pro și cele din seria iPhone 16. Acestea sunt singurele smartphone-uri care sunt compatibile cu Apple Intelligence.
Chiar dacă lansarea iPhone 16 nu a adus și Apple Intelligence, utilizatorii vor avea treptat acces la sistemul AI. E posibil ca varianta finală a iOS 18.2 să fie diferită de cea în versiunea beta, însă.