Avertismentul lui Elon Musk despre economie. Ce crede că se va întâmpla

Publicat: 12 septembrie 2022, 15:50
Reclamă

Creșterea prețurilor la nivel global a atins cel mai mare punct din ultimii 40 de ani în unele țări, precum SUA. Acest fenomen a avut repercusiuni notabile la nivel mondial. Ca urmare, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii a implementat o politică monetară agresivă, potrivit experților.

Unul dintre elementele politicii din SUA e creșterea ratei dobânzii, scrie The Street

Economiștii au avertizat că această politică monetară ar crește riscul unui fenomen numit „hard landing”, în economie din SUA. Politica e similară cu cea care a fost folosită în alte zone, precum Europa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Avertismentul lui Elon Musk despre economie

Ca urmare, economiștii cred că dacă Rezerva Federală va continua să fie atât de agresivă cu această politică, există riscul să apară o recesiune. Numeroase companii au gestionat inflația prin creșterea prețurilor produselor. Astfel, consumatorii suportă costuri mai mari pentru aceleași produse. 

În plus, numeroase companii au început să dea afară angajați. Alphabet, compania care deține Google, a avertizat că va da afară mai mulți oameni în viitorul apropiat. Compania speră ca mișcarea să crească eficiența cu 20%. 

Reclamă
Reclamă

Recent, Un investitor a avertizat că ar putea urma o „tragedie” financiară, care ar urma să aibă loc.

În acest context a venit și avertismentul lui Elon Musk despre economie. 

„Cu cât încercăm să înțelegem mai bine macroeconomia, cu atât de simțim mai nesiguri,” a declarat Sundar Pichai, CEO-ul companiei, în cadrul unei conferințe anuale, în septembrie 2022. „Performanța macroeconomică e corelată cu banii cheltuiți pe publicitate, cât cheltuiesc consumatorii și așa mai departe.” 

În ciuda avertismentului economiștilor, Rezerva Federală din SUA continuă lupta împotriva inflației cu această politică monetară. În timpul unei ședințe din septembrie, președintele Rezervei Federale Jerome Powell a susținut aceeași strategie. 

„Trebuie să acționăm acum, fără ezitare, cu putere, așa cum am făcut-o, și trebuie să continuăm până când munca e încheiată,” a declarat Powell. „Rezerva Federală are și acceptă responsabilitatea pentru stabilitatea prețurilor.” 

Avertismentul lui Elon Musk despre economie a fost publicat pe Twitter la o zi după ce Powell a făcut aceste declarații.

Elon Musk nu e de acord cu planul Rezervei Federale SUA 

Economiștii nu sunt singurii care au rețineri privind strategia pe care vrea să o folosească Rezerva Federală. 

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, crede că această politică monetară poate fi periculoasă. Potrivit mesajului lui Elon Musk, în care miliardarul a dat avertismentul despre economie, cu o creștere a ratei dobânzii atât de mare, e posibil ca instituția să ducă la deflație. În urma acestui fenomen, bunurile și serviciile devin mult prea ieftine.

Elon Musk a vorbit și despre „Al Treilea Război Mondial” într-un mesaj care a fost făcut public acum.

„O creștere semnificativă a ratei dobânzii din partea Rezervei Federale riscă deflație,” a scris Elon Musk pe Twitter pe 9 septembrie. 

Elon Musk continuă să fie unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Averea sa a fluctuat semnificativ în acest an, însă. Sectorul tech a fost afectat de schimbările globale, fenomen care s-a reflectat în valoarea acțiunilor companiilor.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, pe scenă Satellite Conference and Exhibition, 2020, cu fundal negru, el e îmbrăcat în negru. Elon Musk nu ar avea suficiente fonduri să cumpere Twitter
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Donald Trump alături de Elon Musk, într-o mașină Tesla, acum că a transformat Casa Albă într-un showroom
Fun
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Elon Musk, Met Gala 2022, îmbrăcat în costum. Recent, avertismentul lui Elon Musk despre economie a fost publicat pe Twitter
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Joc Tamagotchi alb, ținut în mână, pentru a ilustra că revine pe piață
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
Celebrul joc Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel, la 30 de ani după ce a fost lansată versiunea originală. Jocul Tamagotchi a fost lansat inițial în urmă cu 30 de ani. În...
Tamagotchi revine pe piață sub forma unui inel. Cum arată tehnologia inedită azi, la 30 de ani de la lansarea originală
2
Grand Theft Auto V pe ecranul unui telefon, aflat pe o tastatură albă, de Mac, cu un controller Playstation lângă. Grand Theft Auto V e unul dintre cele mai vândute jocuri video
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
La mai bine de 18 luni de la ultima prezentare oficială a jocului Grand Theft Auto 6, Rockstar Games a dezvăluit noi imagini cu jocul mult așteptat.  Dezvoltatorul Rockstar Games le-a oferit fanilor o...
Noile imagini cu Grand Theft Auto VI au uimit fanii. Ce au dezvăluit despre jocul mult așteptat
3
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
Ai observat că ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci? Fenomenul e foarte frecvent, dar există metode prin care îl poți preveni. Ai observat că ți se încălzește telefonul când e la încărcat?...
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
ChatGPT poate să urmească ce tastezi pe computer sau laptop, cu o nouă funcție care a nemulțumit utilizatorii.  OpenAI a lansat Computer History, o funcție ChatGPT care înregistrează clicurile, apăsările de taste, comenzile rapide...
Cum poate ChatGPT să urmărească ce tastezi pe computer. Funcția pe care mulți utilizatori vor s-o evite
5
Dispozitiv Nintendo Switch, ce a vândut peste 100 de milioane de unități, în mâna unui utilizator, cu un joc pe ecran
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental și ar putea avea o valoare de milioane de dolari.  O cutie de cartușe Nintendo vechi a fost descoperită recent în Wisconsin. Părea la...
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
PARTENERI
×