Samsung a conducător în segmentul smartphone-urilor pliabile. Dar se pare că firma a decis acum să scoată pe piață un alt tip de telefon, după ce Huawei a surprins industria tech cu lansarea primului telefon cu pliere triplă.
Samsung pregătește lansarea unui telefon care se rulează. Cum ar funcționa un astfel de dispozitiv inedit
Potrivit unor zvonuri, Samsung pregătește lansarea unui telefon care se rulează, după ce Huawei a dezvăluit Mate XT, primul telefon cu pliere triplă.
Un nou raport susține că Samsung „schimbă direcția de producție”, către un telefon care se rulează, scrie Android Central.
Zvonurile sugerează că lansarea noului dispozitiv ar avea loc în a 2-a jumătate a anului 2025. Așa că telefonul ar putea fi lansat în același timp cu Galaxy Z Fold 7. Sau l-ar putea înlocui.
Samsung pregătește lansarea unui telefon care se rulează
Zvonurile mai susțin că un astfel de telefon care se rulează ar avea un display de 24 de inchi. Estimarea e bazată pe ecranul întreb, atunci când ar fi complet deschis. În plus, publicația susține că telefonul ar avea și o cameră selfie introdusă sub ecran.
Până acum, nu a fost lansat niciun telefon care se rulează. Dar Samsung vrea să schimbe acest lucru cu un dispozitiv inedit.
Nu e prima dată când aflăm despre acest dispozitiv. În 2021, Oppo a înregistrat un brevet pentru un astfel de telefon. În 2022, LG pregătise lansarea unui astfel de smartphone, dar a contramandat-o în ultimul moment.
Dar aceste detalii demonstrează că un astfel de telefon e posibil, deși un astfel de design pare SF. Tehnologia a avansat semnificativ, până în punctul în care un ecran de smartphone poate fi rulat. Dar tehnologia pentru un telefon care se rulează încă nu a fost testată în contextul unui produs disponibil consumatorilor.
Huawei a lansat primul telefon cu pliere triplă
La doar câteva ore după ce a avut loc evenimentul Glowtime, organizat de Apple pentru a dezvălui noua serie iPhone 16, Huawei a organizat propria lansare pentru Mate XT. Evenimentul a avut loc la Beijing, China.
Mate XT se poate plia în diferite moduri, dar poate să fie și închis într-o formă obișnuită de smartphone.
„Azi, vă aducem un produs la care s-au gândit mulți, dar nu l-au putut crea,” a declarat CEO-ul Huawei, Richard Yu. „Vom rescrie istoria industriei din nou și vom transforma SF-ul în realitate.”
Huawei a introdus numeroase funcții AI pe Mate XT. Printre acestea se numără AI Senior Editor, AI Information Consultant, AI Translation Expert și AI Photo Editor.
Telefonul are un preț de pornire de 2.800 de dolari, pentru varianta cu 256 GB spațiu de stocare. Modelul cu 512 GB spațiu de stocare costă 3.090 de dolari. Pentru varianta de 1 TB, utilizatorii plătesc 3.371 de dolari. Toate cele 3 modele au 16 GB RAM.
Huawei Mate XT, primul telefon cu pliere triplă, are un ecran de 6.4 inchi atunci când e pliat. Când telefonul e deschis, ecranul atinge dimensiunea de 10.2 inchi. Dispozitivul are o baterie de 5.600 mAh, necesară pentru un telefon cu un display atât de mare.
Pe spatele dispozitivului, sistemul de camere include un senzor principal de 50 MP. La acesta se adaugă un senzor de 12 MP ultrawide și unul de 12 MP cu periscop. Camera selfie e de 8 MP. Rămâne de văzut ce impact va avea noul Huawei pe piață și dacă Samsung va urma exemplul rivalului său.