Momente în care nu trebuie să folosești telefonul mobil: „Nu ar trebui să arunci nici măcar o privire ecranului”

Publicat: 2 iulie 2022, 11:20 / Actualizat: 3 iulie 2022, 12:01
Reclamă

Atunci când vine vorba de telefonul mobil, mulți ne-am obișnuit să îl folosim și în situații și locuri în care experții recomandă să îl evităm. Nu mulți știu aceste reguli importante, însă, motiv pentru care scot smartphone-ul din buzunar în situații nepotrivite.

Sub nicio formă nu folosi telefonul atunci când iei masa cu cineva, scriu cei de la Reader’s Digest. Decât dacă ai o urgență, iar acea urgență ar fi bine să nu fie o notificare inutilă pe Instagram sau Facebook.

E important să fii prezent atunci când interacționezi cu o persoană la care ții sau pe care merită să o asculți.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Momente în care nu trebuie să folosești telefonul mobil

„Eticheta cu telefonul pare evidentă, pentru că, hei, e nepotrivit, iar a fi elegant în public sau în alte întâlniri e de asemenea important„, spune Amy Rice, expert în gadgeturi de la Gazelle.

„Dacă sună și trebuie să răspunzi, explică-le celor cu care iei masa că ai un copil singur acasă sau că ai o mega afacere de încheiat. Altfel, ignoră”, e sfatul expertului. Cu alte cuvinte, nu răspunde.

Reclamă
Reclamă

Iată momente în care nu trebuie să folosești telefonul mobil, potrivit Reader’s Digest:

De ce nu trebuie să folosești telefonul când conduci

România este pe primul loc în clasamentul ţărilor din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte decesele din accidente rutiere. Iar cele mai multe accidente se produc din cauza consumului de alcool sau din cauza folosirii tefonului mobil. Atenția scade semnificativ atunci când scrii mesaje sau vorbești cu mobilul la ureche. O soluție este să folosești căști bluetooth sau să aștepti până ajungi la destinație. E unul dintre acele momente în care nu trebuie să folosești telefonul mobil.

Află care e butonul din mașină care te poate ajuta să reduci consumul de combustibil. Puțini șoferi au auzit de el.

Regula de aur este să nu folosești deloc telefonul în mașină. Să nu te atingi de el, indiferent de situație. Îți vei da seama când ai de-a face cu urgențe și, la nevoie, poți opri pentru câteva clipe pentru a comunica lucruri importante.

Locuri în care nu trebuie să folosești telefonul: lăcașuri de cult, teatre sau cinematografe

Cu toții știm cât de deranjant poate fi un apel primit în momente nepotrivite. Nimic nu e mai neplăcut decât un telefon care sună în timpul unei ceremonii religioase, la cinematograf sau în timpul unor spectacole artistice. Este coșmarul actorilor și, din nefericire, se întâmplă foarte des. Teatrele, de exemplu, sunt locuri în care nu trebuie să folosești telefonul, deloc.

Durează două secunde să dai telefonul pe modul silențios și este, în fond, o dovadă de respect. De evitat este și să scrii mesaje sau să rătăcești pe rețelele de socializare. O faci probabil mai mult decât trebuie, iar reuniunile cu caracter religios sau artistic cu siguranță nu-s făcute pentru a te concentra la un ecran.

Evită să folosești dispozitivul în transportul public

În transportul public, oamenii sunt adesea stresați, epuizați sau pur și simplu se grăbesc. Tot ce vor să facă este să ajungă la destinație, nu să-ți asculte conversațiile.

„Fii politicos atunci când ești în public, bucură-te de moment. Dar mai ales fii inteligent în privința manierelor tale”, spune Amy Rice. Dacă trebuie să folosești telefonul, asigură-te că este pentru scurt timp. Și nu pentru o discuție în contradictoriu. E unul dintre acele momente și locuri în care nu trebuie să folosești telefonul.

Află care sunt cele mai utile dispozitive pentru mașină.

Și, dacă tot am ajuns la acest subiect, sub nicio formă nu ridica vocea în transportul în comun. Chiar dacă persoana cu care discuți te enervează la culme. Dacă tu nu vrei să auzi conversațiile telefonice ale altor persoane, cu siguranță nu acestea vor să le audă pe ale tale.

De ce nu trebuie să folosești smartphone-ul într-o discuție față în față

Atunci când porți o discuție față în față cu o persoană pe care tocmai ai cunoscut-o, un prieten apropiat sau persoana iubită evită să folosești telefonul.

Atenția ta ar trebuie să fie la omul din fața ta și la ceea ce încearcă să îți comunice. Imaginează-ți că ceri ajutorul unui prieten, într-o chestiune importantă, și acesta stă pe Instagram, cu gândul în altă parte. Nu e politicos.

„Telefoanele mobile vă pot distruge toate relațiile interpersonale. Nu ar trebui să arunci nici măcar o privire ecranului în timp ce vorbești cu cineva la o petrecere sau la o cină”, spune Brett Graff, expert în finanțe.

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Apple a dezvăluit cel mai subțire iPhone de până acum, iPhone 17 Air ținut în mână
Apple a lansat iPhone Duo, primul smartphone pliabil al companiei. Ce preț fantastic are dispozitivul și de ce a nemulțumit deja utilizatorii
Apple a lansat iPhone Duo, primul smartphone pliabil al companiei. Ce preț fantastic are dispozitivul și de ce a nemulțumit deja utilizatorii
iPhone 7 în nuanță Space Gray, ținut în mână de un utilizator, care bagă telefonul la încărcat. Cum poți încărca iPhone-ul mai repede depinde de model
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Utilizator care ține în mână un telefon cu un semn de baterie deasupra, pentru a ilustra aplicațiile care îți golesc bateria telefonului
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
Bateria care se încarcă în doar câteva minute ar putea schimba semnificativ industria smartphone-urilor și altor dispozitive portabile. Industria tehnologică se află în pragul unei transformări importante, prin dezvoltarea noilor generații de acumulatoare electrice....
Bateria care se încarcă în doar câteva minute. Cum funcționează inovația care poate schimba smartphone-urile
2
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
3
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
4
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
5
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
PARTENERI
×