Microsoft, Amazon și Tesla vor acoperi costurile de transport pentru angajații care călătoresc pentru a face avort

Publicat: 12 mai 2022, 7:23
Reclamă

Marile companii au dezvăluit planul lor de susținere a angajaților în contextul tensiunilor legate de posibila anulare a deciziei istorie Roe vs Wade. Dacă aceasta va fi anulată, atunci anumite state din Statele Unite ale Americii ar putea interzice avortul. 

Printre primele companii mari care au anunțat că vor susține angajații care trebuie să călătorească pentru a face avort se numără Amazon și Tesla.

Acum, la listă a fost adaugată și Microsoft, potrivit Fox Business.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Microsoft, Amazon și Tesla vor acoperi costurile de transport pentru angajații care călătoresc pentru a face avort

Potrivit unui comunicat Microsoft, compania va „continua să facă tot ce poate din punct de vedere legal pentru a proteja drepturile angajaților și pentru a susține angajații și dependenții lor înregistrați să aibă acces la servicii de sănătate critice”, indiferent de locul în care trăiesc, potrivit Fox Business. 

Potrivit Microsoft, printre serviciile pe care le acoperă se numără și costurile de transport pentru obținerea unui avort.

Reclamă
Reclamă

Microsoft, Amazon și Tesla se numără printre companiile care au promis că vor acoperi astfel de costuri pentru angajați. 

„Această susținere va fi extinsă pentru a include și costurile de transport asistat pentru acestea și pentru alte servicii medicale în care accesul la îngrijire e limitat în regiunea geografică în care se află domiciliul angajaților,” au susținut reprezentanții companiei. 

Dincolo de aceste companii, alte mari firme au dezvăluit că ofere astfel de ajutor pentru angajați. Citigroup a anunțat că va „furniza beneficii de transport pentru a ușura accesul la resurse adecvate”, din cauza „schimbărilor în legile de servicii medicale dedicate reproducerii în anumite state din SUA.” 

Yelp a anunțat că va extinde asigurarea de sănătate pentru a oferi acces permanent pentru angajații firmei. Asigurarea de sănătate a companiei deja includea costurile de avort. Acum, compania oferă și beneficii de transport pentru angajații din SUA și dependenții lor. Aceste beneficii sunt oferite acelor angajați sau dependenți care trebuie să acceseze servicii de sănătate în alte state. 

Microsoft, Amazon și Tesla se numără printre firmele care susțin că vor acoperi astfel de costuri.

Ce alte companii au promis că vor acoperi costurile de transport

Amazon a promis că va acoperi costuri de până la 4.000 de dolari pentru angajați. Această sumă e destinată costurilor de transport necesare pentru servicii medicale, potrivit The Wall Street Journal. 

Recent, a fost dezvăluit un proiect ce sugerează că, în SUA, Curtea Supremă ar putea anula avortul. Potrivit Fox Business, în 26 de state ar exista „siguranța sau probabilitatea să fie interzis avortul”. Acest lucru s-ar putea întâmpla dacă această Curte Supremă va anula decizia istorică Roe v. Wade, din anul 1973. 

Recent, Microsoft a confirmat că hackerii Lapsus$ au furat codul sursă – află cum au reușit.

În acest context, Microsoft, Amazon și Tesla au promis că vor acoperi costurile de transport pentru angajații care trebuie să călătorească pentru a obține un avort. 

Primul sindicat al muncitorilor Amazon a fost format în Staten Island – află cum a fost posibil.

Potrivit Fox Business, acestea sunt companiile care au promis ajutor similar: 

These companies are paying travel costs for abortions, according to reports: 

  • Amazon
  • Airbnb
  • Apple
  • Citigroup
  • Levi Strauss & Co.
  • Microsoft
  • Tesla
  • Yelp
Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Banner pentru evenimentul AI Expo București, ce va avea loc pe 1-2 noiembrie
(P) Cât costă, de fapt, AI-ul? Companiile încep să pună sub semnul întrebării folosirea AI
(P) Cât costă, de fapt, AI-ul? Companiile încep să pună sub semnul întrebării folosirea AI
Telefon negru care are Microsoft pe ecran, pe fundal roșu. Recent, Microsoft, Amazon și Tesla au promis că vor acoperi costurile de transport pentru avort
Microsoft a doborât un record impresionant la bursă. Cât a crescut valoarea companiei într-o singură zi
Microsoft a doborât un record impresionant la bursă. Cât a crescut valoarea companiei într-o singură zi
Imagine cu o utilizatoare care folosește Facebook pe laptop și pe telefon. Stă la birou și are laptopul deschis și are un telefon în mână. Unele trucuri Facebook nu sunt cunoscute nici de către utilizatorii vechi și află cum îți poți recupera contul Facebook
Meta va monitoriza click-urile și ecranele angajaților. De ce vrea Mark Zuckerberg să urmărească fiecare mișcare a echipei sale
Meta va monitoriza click-urile și ecranele angajaților. De ce vrea Mark Zuckerberg să urmărească fiecare mișcare a echipei sale
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Telefon iPhone 14, pe mov, ridicat. Cipul A17 Bionic creat de Apple va fi folosit în seria iPhone 15
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
Experții au dezvăluit aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama și cum poți elibera rapid memoria.  Telefoanele noastre stochează cantități mari de date, de la fotografii și videoclipuri până...
Aplicația care îți consumă spațiul pe iPhone fără să îți dai seama. Cum poți elibera GB de memorie în câteva secunde
2
Imagine cu un controller PlayStation, în fața unui panou albastru PlayStation Plus. Trei jocuri PlayStation Plus vor fi disponibile din ianuarie 2022
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Sony a dezvăluit noile jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026, la care vor avea acces gratuit abonații.  Sony a dezvăluit jocurile care vor fi disponibile în octombrie 2026 pentru abonații PlayStation Plus. Platforma de...
Jocuri PlayStation Plus din octombrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
3
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
4
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
5
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
PARTENERI
×