Elon Musk susține că SpaceX nu mai poate plăti pentru terminalele Starlink din Ucraina. Miliardarul a cerut ajutorul Pentagonului

Publicat: 14 octombrie 2022, 13:17
Reclamă

Elon Musk a fost apreciat pentru decizia SpaceX de a trimite terminale Starlink în Ucraina, după începutul războiului. Acum, se pare că miliardarul a revenit asupra deciziei, din motive financiare. 

Musk a trimis o scrisoare către Pentagon, prin care a explicat situația, potrivit CNN, scrie observatornews.ro. 

Potrivit estimărilor SpaceX, costurile sale în contextul războiului s-au ridicat la 120 de milioane de dolari. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Documentele obținute de CNN arată că luna trecută Elon Musk a trimis o scrisoare Pentagonului. În aceasta, el a spus că nu mai poate continua să finanțeze serviciul Starlink (ce a ajuns acum pe toate cele 7 continente) oferit Ucrainei așa cum a făcut în ultimele luni.

Cel mai bogat om din lume a cerut guvernului american să asigure finanțarea necesară. Estimările făcute de companie indică faptul că, de la începutul războiului, costurile sale de la începutul războiului au ajuns la 120 de milioane de dolari. Costurile ar putea să ajungă la aproape 400 de milioane în decursul următorului an. Astfel, Elon Musk susține că SpaceX nu mai poate plăti pentru aceste terminale. 

Reclamă
Reclamă

„Nu suntem în măsură să donăm în continuare terminale Ucrainei sau să finanțăm terminalele existente pentru o perioadă nedeterminată de timp,” a transmis SpaceX Pentagonului în scrisoarea din septembrie. Recent, Elon Musk a negat că a vorbit cu Putin despre armele nucleare.

Printre documentele pe care SpaceX le-a trimis la Pentagon se află o cerere directă către Elon Musk în iulie de către generalul comandant al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, pentru aproape 8.000 de terminale Starlink. Elon Musk a scris un mesaj și pe Twitter, în care susține că SpaceX a cheltuit sume importante pentru proiect.

Într-o scrisoare de intenție separată către Pentagon, un consultant extern care lucrează pentru compania spațială a scris: „SpaceX se confruntă cu decizii teribil de dificile aici. Nu cred că au capacitatea financiară de a furniza terminale sau servicii suplimentare solicitate de general.”

Zeci de mii de unități Starlink au fost donate Ucrainei

Până în prezent, aproximativ 20.000 de unități satelit Starlink au fost donate Ucrainei. Musk a postat pe Twitter că „operațiunea a costat SpaceX 80 milioane de dolari”. În plus, miliardarul susține că va depăși 100 milioane de dolari până la sfârșitul anului.” 

Astfel, Elon Musk susține că SpaceX nu mai poate plăti pentru terminalele Starlink din Ucraina.

În aceste condiții, compania solicită guvernului american să intervină. SpaceX cere Pentagonului să asigure finanțarea necesară continuării acestui program.

De la începutul războiului, Starlink a reprezentat una dintre principalele modalități prin care unitățile ucrainene au comunicat cu comandanții și s-au coordonat. O parte importantă a infrastructurii de comunicare a fost distrusă în timpul luptelor.

Citește continuarea pe observatornews.ro

Reclamă
Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk, pe scenă Satellite Conference and Exhibition, 2020, cu fundal negru, el e îmbrăcat în negru. Elon Musk nu ar avea suficiente fonduri să cumpere Twitter
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Elon Musk construiește un complex periculos. Unde se află și ce scop ar avea clădirea
Donald Trump alături de Elon Musk, într-o mașină Tesla, acum că a transformat Casa Albă într-un showroom
Fun
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Încă o lovitură pentru Elon Musk. Donald Trump i-a invitat cei mai mari competitori ai săi la Casa Albă
Elon Musk, Met Gala 2022, îmbrăcat în costum. Recent, avertismentul lui Elon Musk despre economie a fost publicat pe Twitter
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
Elon Musk a primit acces la pământul de sub un oraș cunoscut din SUA. Ce vrea miliardarul să facă acolo
RECOMANDĂRI USEIT.RO
1
Ecran Minecraft pe telefon negru, ținut în mână de o femeie, pe fundal alb. Mulți jucători s-au întrebat cum poți găsi structuri în Minecraft
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani, numită The Sift, ce va ajunge la jucători în scurt timp.  Mojang, studioul care dezvoltă Minecraft, a anunțat The Sift, o nouă dimensiune care va...
Minecraft lansează prima dimensiune nouă din ultimii 14 ani. Cum arată The Sift și ce pot face jucătorii acolo
2
Un robot umanoid, similar cu cel pe care l-a dezvăluit Xiaomi
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău a fost conceput pentru a contacta diferite servicii în numele utilizatorilor.  Pe măsură ce agenții AI, precum Muse și Instinct de la Meta, au început...
Agentul AI care poate da telefoane în locul tău. Cum funcționează noul sistem Google
3
Logoul Google Chrome, înainte să fie schimbat, pe ecranul unui telefon mobil, lângă o tastatură
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa, din partea Comisiei pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC). Comisia pentru Protecția Datelor din Irlanda (DPC) a amendat din nou Google. De...
Google primește o amendă de 400 de milioane de euro în Europa. De ce e acuzat gigantul tech
4
Laptop deschis cu OpenAI pe ecran și un telefon cu ChatGPT pe ecran, pentru a ilustra industria pe care ChatGPT o poate schimba
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”, cu 6 exemple de comportament „neașteptat” din partea tehnologiei.  OpenAI a dezvăluit încă 6 exemple de comportament „neașteptat sau îngrijorător” manifestat de tehnologia sa. Compania a avertizat și...
OpenAI a dezvăluit cazuri AI „îngrijorătoare”. Ce a făcut tehnologia fără ca publicul să știe
5
Simbol Apple, pe fundal gri, cu un căpat al încărcătorului. Apple a dezvăluit recent accident o actalizare importanta
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
Ai observat că ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta? Apple a dezvăluit motivul real.  Pe 14 septembrie, Apple a lansat iOS 27, noua versiune a sistemului de operare. Actualizarea aduce...
De ce ți se descarcă bateria la iPhone mai repede săptămâna aceasta. Avertismentul Apple pentru utilizatorii care au descărcat noul iOS
PARTENERI
×